miercuri, decembrie 7, 2022

Certificatul verde de vaccinare va fi utilizat la nivel european pentru a facilita călătoriile, în contextul pandemic actual. Acesta va conține informații despre dovada vaccinării împotriva Covid-19, anticorpii obținuți în urma infectării și recuperării și, de asemenea, detalii despre testele Covid-19 efectuate. 

Autoritățile din România susțin că sunt pregătite pentru implementarea certificatului verde, adoptat la nivel european. Acesta va conține informații securizate despre cetățeni, protejate prin metode digitale. Astfel, oamenii nu trebuie să îți facă griji pentru siguranța datelor personale.

Te-ar mai interesa: Incident grav la o școală din România. Șase elevi ...

Certificatul verde de vaccinare va fi adoptat și în România

România este pregătită să introducă certificatul verde de vaccinare, care va fi folosit la nivel european, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Cătălin Chirca, la Radio România Actualităţi, potrivit Rador.

STS lucrează deja la un sistem informatic cu două componente: un portal de unde cetăţenii îşi vor descărca gratuit certificatul verde şi o aplicaţie ce va permite verificarea certificatelor emise. Documentul va conţine un cod cu date personale, securizate prin metode digitale.

„Pentru noi, din punct de vedere tehnic, acel cod QR reprezintă cel mai important element. Va asigura că există un certificat valabil, care poate fi verificat în toată Europa și când ne referim la acest certificat, e important să spunem că oamenii nu trebuie să își facă probleme în ceea ce privește protecția datelor. În codul QR pe care îl vor scana autoritățile din fiecare stat se vor regăsi doar informații esențiale: nume, prenume și data nașterii. Va fi însoțit de actul de identitate”, detaliază Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Te-ar mai interesa: Șeful Pfizer a refuzat, din nou, audierea privind ...

Tot în emisiunea „Serviciul de Noapte” de la RRA, expertul în politici de sănătate publică şi în magamentul securizării frontierelor, medicul Ioana Stăncel, le-a recomandat cetăţenilor să nu utilizeze alte aplicaţii în afara celei oficiale, pentru a nu exista riscuri în ceea ce priveşte protecţia datelor personale.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private