Sari la conținut

Certificatul verde digital, obligatoriu pentru unele spații închise. Când se va implementa această măsură?

certificat digital
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Dezvoltarea rețelei globale de certificare digitală în domeniul sănătății

Inițial, certificatul verde digital avea rolul de a facilita călătoriile în interiorul U.E. Acesta a fost introdus pentru a limita răspândirea coronavirusului și pentru a menține o evidență a istoricului medical. Având în vedere contextul pandemic actual, autoritățile ar putea impune acest certificat și în alte circumstanțe, precum participarea la anumite evenimente și intrarea în spații închise.

Certificatul verde digital ar putea fi solicitat în interiorul țării, la participarea anumitor evenimente sau la intrarea în anumite spații. Acest document, însă, va fi obligatoriu numai atunci când rata de incidență depășește limita de 3 cazuri la mia de locuitori.

Certificatul verde digital, obligatoriu în aceste circumstanțe

Guvernul urmează să adopte astăzi hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care certificatul verde digital va deveni obligatoriu pentru accesul în anumite spaţii interioare şi la o serie de evenimente, atunci când într-o localitate rata de incidenţă este între 3 şi 6 cazuri la mia de locuitori, comunică RRA. Certificatul verde este acelaşi document în format digital cerut din vară pentru călătoriile în celelalte state din UE şi care a fost deja impus şi în alte ţări.

Premierul Florin Cîțu susține că această măsură nu creează discriminare, ci este implementată pentru a susține activitatea economică.

„Dacă mergi la spital, faci un test COVID; acest certificat a fost folosit la intrarea în România şi în toată Europa a fost folosit în această vară, deci nu există nicio discriminare. Sunt trei lucruri pe acest certificat: vaccinare, ai trecut prin boală sau testare. Eu nu văd nicio discriminare, din contră, văd că putem să avem un mod civilizat de a continua lucrurile şi transparent”, susține Florin Cîțu.

Autorităţile iau în calcul ca testarea periodică pentru depistarea infecţiei cu coronavirus să fie obligatorie la angajaţii nevaccinaţi din anumite categorii profesionale. Ar fi vorba de personalul medical din învăţământ, angajaţii din sectorul public care intră în contact direct cu cetăţenii sau cei din centrele pentru vârstnici. Premierul a mai afirmat că înclină către ideea testării pe cheltuiala salariaţilor în condiţiile în care vaccinul este gratuit.

Pe de altă parte, vicepreşedintele PSD Alexandru Rafila consideră că intenţia executivului este tardivă şi nu susţine o eventuală impunere a testării periodice pentru unii angajaţi.

„Cred că trebuie să discutăm despre protejarea sănătăţii comunităţilor, protejarea sănătăţii cetăţenilor. A genera o discuţie legată de obligativitatea sau plata testării în acest moment este nesănătoasă, pentru că noi cred că trebuie să lucrăm la accesibilitatea la testare neîngrădită pentru toţi cetăţenii. Trebuie să facem un pachet de siguranţă pentru sănătatea publică împotriva infecţiei cu noul coronavirus”, a declarat Alexandru Rafila.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel