miercuri, aprilie 1, 2026
14.1 C
București

Chimioterapia verde – un nou tratament împotriva cancerului

Termenul de chimioterapia verde vine de la tratamentul bazat pe legume verzi, în special broccoli. Cercetătorii au descoperit un tratament pe bază de capsule cu semințe de broccoli care previne cancerul bucal, la gât sau creier.

Varza, conopida și broccoli conțin o mare cantitate de sulforafan, un compus fitochimic care distruge bacterii, potrivit Mediafax. Noi teste de laborator au demonstrat că extractul de germeni din broccoli poate proteja șoarecii în fața cancerului bucal, astfel oamenii de știință sunt pregătiți să testeze aceaste rezultate și pe oameni.

Citeste si…

Medicul Julie Bauman, de la Universitatea din Pittsburgh, a declarat: „Cei cau s-au vindecat de cancerul la gât sau la creier se confruntă totuşi cu un risc ridicat de apariţie a cancerului bucal sau la esofag, care, de cele mai multe ori, se poate dovedi fatal. Ne dorim să dezvoltăm o substanţă naturală, sigură pentru a proteja zonele unde celulele canceroase se pot forma”, citează Mediafax.

Potrivit studiului citat, şoarecilor analizaţi li s-a administrat sulforafan timp de mai multe luni, observându-se o reducere semnificativă a numărului şi impactului celulelor tumorale.

Chimioterapia verde presupune puține resurse și poate fi aplicată cu succes în țările în curs de dezvoltare.

Citeste si…

A.

Ana Maria Nitu
Ana Maria Nitu
Ana Maria Nitu, studiază la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, a fost jurnalist la Evenimentul zilei, www.evz.ro si Doctorulzilei, www.doctorulzilei.ro
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Trucul de 30 de secunde cu apă rece care îți calmează instant sistemul nervos

Tehnica cu apă rece ce îți poate calma instant...

Gândirea pozitivă despre bătrânețe îți poate prelungi viața cu 7,5 ani. Studiul Yale

Percepția ta asupra îmbătrânirii poate influența durata vieții. Află...

Ajutoare pentru pensionari 2026. CUM, CÂT și CINE primește bani în plus

Cine primește ajutoare financiare în 2026, ce sume sunt...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cancerul se răspândește noaptea. Studiul care schimbă tot ce știai despre boală

Un studiu revoluționar arată că celulele canceroase se răspândesc...

Cancerul rar care poate provoca amețeli în timpul zilei

Cancerul rămâne una dintre cele mai grave boli la...

Citește și