miercuri, martie 4, 2026
13.1 C
București

Chirurg celebru a răbufnit pe Facebook: „ajungeți la mine doar folosind aceste cuvinte magice”. Continuarea a uimit pe toată lumea

Medicul chirurg Paul Ichid a răbufnit pe rețelele de socializare și a transmis un mesaj tranșant pacienților care doresc o consultație la domnnia sa: „Vă rog frumos, când aveți nevoie de mine, uitați cu venitul din partea oricui și grade de prietenii închipuite”, a spus dr. Ichim.

„Am o rugăminte la cei care vor să fie consultați sau operați de către mine. Vă rog să încetați cu zicerile de tipul <vin din partea lui X>, <sunt prieten cu un membru al familiei>. Pe lângă faptul că nu sunt obligat să țin minte numele celor cu care incidental am interacționat, chiar mă deranjează stilul asta de abordare. Zicerea creează premisele interpretării că X ar avea ceva ascendent asupra mea sau că la mine se ajunge doar cu pile. Nu neg că am și amici care mă sună direct, cerându-mi ajutorul pentru cineva. Este cu totul altă discuție, numărul lor fiind limitat”, a scris medicul chirurg Paul Ichim, pe Facebook.

Câteva cuvinte magice: <Bună ziua, îmi permiteți> și <Vă rog să mă vedeți>

Dr. Ichim explică și cum pot ajunge pacienții la el, folosind doar câteva cuvinte magice. „Să vă explic cum se ajunge simplu la mine. Se folosesc doar câteva cuvinte magice… <Bună ziua, îmi permiteți> și <Vă rog să mă vedeți>”, a transmis medicul Paul Ichim, de la Spitalul Județean Galați.

Citeste si…

Medicul povestește și o întâmplare jenantă cu unul dintre foștii pacienți.

„O mențiune aparte o reprezintă ultima ipostază a prieteniei cu un membru al familiei. Vine cineva la mine prezentându-se prieten cu fratele meu. Rezolv oricum problema și la plecare omul nostru mă întreabă ce mai face prietenul lui, respectiv fratele meu. I-am răspuns: <Prietenul tău nu mai face nimic, nu mai este cu mine (a murit, nu ne-am certat) de mai mulți ani>. Chestia asta mi-a pus capac, am înghițit o funie de noduri de… ciudă”, susține reputatul chirurg.

În consecință, medicul are și un sfat pentru toți pacienții:

„Vă rog frumos, când aveți nevoie de mine, uitați cu venitul din partea oricui și grade de prietenii închipuite, folosiți cele spuse mai sus (cuvintele magice) și în mod sigur vă servesc”.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ruptura este definitivă la Casa Regală! Relația dintre cei doi nu a mai putut fi salvată

Relația dintre Prince Harry, Duke of Sussex și fratele...

Gest impresionant pentru copiii vulnerabili din România. O inițiativă amplă vine cu soluții concrete

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Orale, celebrată în...

Două fructe recomandate pentru prevenirea bolii Alzheimer

Menținerea unei diete sănătoase pe termen lung joacă un...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Doliu în lumea medicală! Un reputat medic s-a stins din viaţă

Doliu în lumea medicală! Spitalul Clinic Municipal de Urgență...

Citește și