Sari la conținut

Cinci mituri despre durerile de spate, demolate de specialişti

Opt din zece adulţi riscă să aibă, de-a lungul vieţii, probleme cu spatele. Durerile în această zonă a corpului sunt printre cele mai frecvente motive pentru care oamenii merg la medic, arată studiile. Pe cât de întâlnite sunt durerile coloanei vertebrale, pe atât de numeroase sunt miturile despre ele. Medicii detaliează ce informaţii să credeţi şi ce să ignoraţi despre acest subiect.

1. Staţi drept pe scaun pentru a preveni durerile. Recomandarea nu e agreată de medici. Coloana, la nivel superior, are o curbură, iar dacă vă fortaţi să o îndreptaţi, solicitaţi musculatura şi am plificaţi durerile de spate.

„Nu trebuie să staţi cu spatele drept ca un băţ”, explică ortopedul Ahmad Dia, de la Policlinica Titan, din Bucureşti. În acest fel, muşchii obosesc, iar când se vor relaxa, efortul va fi suportat de coloană.

Durerile de spate apar fiindcă muşchii, fiind obosiţi, nu mai susţin greutatea corpului. Dacă staţi mult pe scaun, încercaţi să vă mai întindeţi pentru a vă destinde spatele.

2. Dacă ridicaţi greutăţi, vă răniţi spatele.
Nu contează în mod deosebit cât de mult ridicaţi, ci felul în care o faceţi. Medicii recomandă să vă aşezaţi pe vine lângă obiectul pe care vreţi să-l luaţi, cu spatele drept, capul ridicat şi să îndoiţi genunchii. Nu vă în clinaţi sau răsuciţi în timp ce vă ridicaţi. „Trebuie să existe un echilibru între picioare şi coloană”, explică Ahmad Dia.

3. Staţi în pat până când vă reveniţi.
Durerile de la nivelul coloanei cresc presiunea asupra rădăcinilor nervoase şi orice repaus înseamnă relaxare musculară. „Dacă staţi relaxaţi, scade durerea de spate parţial, în funcţie de afecţiune”, spune ortopedul.

Pe de altă parte, dacă aveţi hernie de disc sau alte probleme medicale grave, durerea nu va dispărea dacă staţi în pat; aveţi nevoie de ajutorul unui specialist. Odihna nu vă poate ajuta nici în cazul unei răni acute sau a unei luxaţii.

Totuşi, dacă durerile sunt cauzate de oboseală, e recomandat să staţi în pat. „Durerile de spate se diminuează dacă staţi în pat, fiindcă aşa se relaxează coloana”, spune Bogdan Dorobăţ, specialist în radiologie inter venţională la Spi talul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

4. Oamenii slabi nu au astfel de neplăceri.
Oricine poate avea dureri de spate. De fapt, persoanele prea slabe, precum cele care suferă de anorexie sau nu au o alimentaţie sănătoasă, pot să aibă probleme cu sistemul osos şi să sufere fracturi sau leziuni vertebrale.

„Totuşi, persoanele slabe au o mobilitate mai mare, iar coloana le permite să fie mai flexibile”, afirmă ortopedul Ahmad Dia. Acest lucru înseamnă că muşchii ajută coloana să susţină greutatea corporală şi nu provoacă dureri.

„Oamenii slabi au o greutate mai mică pe care coloana o suportă, dar e important şi cât şi-au antrenat musculatura”, spune Bogdan Dorobăţ.

5. O saltea tare este cea mai bună pentru durerile de spate.
Studiile arată că persoanele care dorm pe saltele medii ca duritate au mai puţine dureri de spate decât cele care se odihnesc pe saltele tari. „Salteaua tare forţează coloana să stea dreaptă şi astfel nu respectăm curburile ei”, mai spune ortopedul Ahmad Dia.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel