Sari la conținut

Cinci super-alimente de sezon care fac minuni pentru sănătate

Vara înseamnă prospeţime, vitamine şi multă energie, dar asta doar dacă te bucuri de bunătăţile de sezon. Iata cu ce trebuie să-ţi răsfeţi papilele gustative în ultima lună de vară.

Pepene galben

Cu un conţinut de 90% apă, albumine, fibre alimentare, potasiu, fier, vitaminele A, B, C, magneziu, fosfor, calciu din belşug şi potasiu, pepenele galben este unul dintre cele mai bune antioxidante, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce riscul atacului cardiac, are acţiune reglatoare asupra apetitului, precum şi efecte vitalizante puternice.

Dovlecei

Bogaţi în apă (aproape 95% din masa lor) şi conţinând din belşug fosfor, potasiu, carbon, magneziu, calciu, dar şi vitaminele A, B, C şi E şi antioxidanţi carotenoizi, dovleceii contribuie la menţinerea sănătăţii ochilor, reduc riscul de infarct şi de accidente vasculare, au rol benefic în scăderea tensiunii arteriale, previn cancerul de colon şi, nu în ultimul rând, ne feresc de astm. Se recomandă copiilor, persoanelor aflate în convalescenţă, dar şi celor care au probleme cu greutatea.

Vinete

În afara conţinutului foarte ridicat de apă (93%), vinetele conţin potasiu – mineral care ajută la stimularea inimii, magneziu – cunoscut pentru rolul său de combatere a stresului, calciu – pentru întărirea sistemului osos, vitamina A şi C pentru sistemul imunitar. Specialiştii sunt de părere că delicioasele vinete reprezintă alimentul potrivit pentru zilele caniculare, datorită conţinutului foarte mare de apă. În această perioadă, nutriţioniştii ne sfătuiesc să recurgem la consumul salatei de vinete, atât pentru potolirea foamei, cât şi a setei. Legumele sunt bogate în fibre, dar foarte sărace în grăsimi.Aceste legume sunt indicate şi în alimentaţia persoanelor care vor să ţină cure de slăbire, datorită numărului mic de calorii (circa 20 de calorii la 100 g).

Afine

Unele dintre cele mai gustoase, dar şi sănătoase fructe ale pădurii, afinele se situează în topul produselor naturii cu o puternică acţiune antioxidantă. În plus, ele acţionează benefic asupra creierului, protejează inima şi întârzie instalarea diabetului la persoanele cu predispoziţie la această boală.

Conopidă

Conopioda conţine numeroase vitamine şi este cunoscută pentru proprietăţile sale anticancerigene datorită conţinutului de indol-3- carinol şi sulforan, benefic pentru combaterea cancerului de plămâni ori prostată.

Pe lângă faptul că protejează împotriva foarte multor tipuri de cancer, conopida are importante beneficii şi asupra sistemului cardiovascular.

În concentraţii foarte mici, fitonutrientul indole-3-carbinol care se găseşte în legumele din familia cruciferelor, ajută la scăderea colesterolului rău. De asemenea, asigură o protecţie eficientă împotriva poliartritei şi îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului cardiovascular.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel