Din cuprinsul articolului
„Ciorba inteligenței”. Ce conține și de ce este acest preparat recomandat de celebrul neurolog Vlad Ciurea.
Creierul, un organ extrem de complex, consumă 20% din energia zilnică, deși reprezintă doar 2% din greutatea corpului, iar sănătatea cerebrală începe cu alegeri alimentare simple. Un preparat ce se regăsite în meniul românilor ajută la menținerea memoriei, concentrării și clarității mentale. Este vorba despre ciorba de pește.
Creierul consumă 20% din energia zilnică

Creierul, un organ extrem de complex, consumă 20% din energia zilnică, deși reprezintă doar 2% din greutatea corpului.
„Ceea ce mâncăm ajunge să ne influențeze neuronii. O alimentație nesănătoasă poate suprasolicita organismul și afecta funcțiile cognitive”, a explicat dr Vlad Ciurea, potrivit CSID.
Ciorba de pește, mai mult decât o masă

Ciorba de pește, denumită simbolic de dr. Ciurea „ciorba inteligenței”, este unul dintre cele mai bune exemple de aliment care susține sănătatea creierului. Această rețetă tradițională românească, întâlnită frecvent în comunitățile pescărești, păstrează toate beneficiile nutritive ale peștelui, fiind o sursă bogată de acizi grași Omega-3, fosfor, iod și proteine de calitate.
„Neuronii comunică între ei prin impulsuri electrice și chimice, iar membranele lor celulare au nevoie de grăsimi de bună calitate, precum Omega-3, pentru a funcționa optim”, explică dr. Vlad Ciurea.
Acizii grași Omega-3 contribuie la flexibilitatea membranelor celulare și la transmiterea rapidă a informației, iar lipsa lor poate duce la oboseală mentală și scăderea performanțelor cognitive.
Peștele este, de asemenea, o sursă importantă de fosfor și iod. Fosforul susține procesele energetice ale celulelor nervoase, favorizând claritatea mentală. Iodul, indispensabil pentru funcționarea glandei tiroide, influențează energia și concentrarea.
Medicul mai spune că tiroida dezechilibrată poate afecta randamentul intelectual, iar consumul regulat de pește ajută la menținerea echilibrului.
Vlad Ciurea: „Creierul iubește simplitatea”
„Digestia grea direcționează sângele către stomac, diminuând concentrarea mentală. Alimentele ușor digerabile, precum ciorba de pește, mențin mintea limpede”, subliniază dr. Ciurea. Pentru a maximiza beneficiile, ciorba de pește trebuie preparată simplu, fără excese de grăsimi, folosind legume și verdețuri proaspete.
Fierberea lentă ajută la extragerea mineralelor din oasele peștelui, transformând zeama într-un concentrat nutritiv. Spre deosebire de peștele prăjit sau procesat, ciorba este o opțiune blândă pentru organism. „Creierul iubește simplitatea, echilibrul și hrana de calitate”, a subliniat dr. Vlad Ciurea.



