Sari la conținut

Alimentația în ciroza hepatică. Ce e permis și ce e interzis

Ciroza este o boală degenerativă gravă care apare atunci când celulele sănătoase din ficat sunt deteriorate, de obicei ca urmare a abuzului de alcool sau a hepatitei cronice. Pacientul trebuie să aibă mare grijă la ceea ce mănâncă și să respecte cu sfințenie indicațiile medicului gastroenterolog.

Este indicat ca alimentația să fie bogată în glucide, dar nu exagerat. Bolnavul cu ciroza de regulă, este predispus și de multe ori face și diabet zaharat.

Medicii susțin că trebuie să aibă un consum de grăsimi animale poate să fie moderat, iar cel de grăsimi vegetale poate să fie în limitele normalului. Lichidele pot fi consumate la discreție, dar alcoolul trebuie eliminat.

Iată ce alimente sunt permise:

  • Ciorbe și supe de carne de pui, vită, de legume, neprăjite, de ovăz, de orez, griș, perișoare, cu găluști.
  • Piureuri de legume – fasole verde, ardei gras, morcovi, dovlecei, gulii, conopidă, spanac, salată verde, sfeclă, roșii.
  • Ceapa, untul sau uleiul este indicat să fie consumate în cantități reduse.
  • Cartofii pot fi mâncați dacă sunt piure, copți în coajă.
  • Carnea este bine să fie consumată fiartă. Recomandată este cea slabă, de pui, vită, curcan, fără piele sau grăsime.
  • Mezeluri în cantități moderate și cât mai necondimentate.
  • Pește slab: șalău, știucă, biban.
  • Ouă fierte, sau omletă dietetică,
  • Laptele, cașul, brânza de vaci, urda pot fi consumate.
  • Paste făinoase sunt permise.
  • Dulciurile și prăjiturile este bine să fie consumate moderat.
  • Fructe crude trebuie evitate, cel mai bine este să fie consumate cele în compot.

Iată ce alimente sunt interzise:   

  • Supele grase de porc, rață, gâscă, afumături.
  • Ciorbă de burtă, fasole, afumături.
  • Legume: fasole și mazăre uscată, varză, vinete, roșii în exces și necojite, ardei iute, ciuperci, ridichi, ceapa, usturoi, praz, murăturile;
  • Carnea de porc, rață, gâsca, vânat, carnea prăjită, carnea conservată prin afumare, mezeluri, șuncă grasă, organe (creier, rinichi, ficat, plămâni).
  • Pește gras: nisetru, cega, somn, morun, sardele, heringi sau icre de pește.
  • Afumăturile.
  • Ouă cu maioneză, ochiuri prăjite.
  • Brânză fermentată, smântână.
  • Tortul, înghețata, ciocolată, frișca.
  • Fructe cu coajă și sâmburi: nucile, alunele, migdalele.
  • Cafea, băuturi acidulate, alcool.
Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel