Sari la conținut

CNAS finanțează pentru prima oară markeri genetici

Sursă foto: Getty Images

Conference Arena, membru Marketing Insiders Group, a organizat cea de-a doua ediție a „Romanian Healthcare Conference & Expo”, singurul eveniment românesc  cu focus pe calitatea experienței pacienților din Estul Europei. Conferința a avut loc la Crowne Plaza Bucharest, miercuri,22 noiembrie 2023.

Dincolo de limitările de personal medical, logistică și tehnologie medicale, lipsa unei culturi de prevenție privind sănătatea ne impactează major ca țară. România are cea mai scăzută rată de screening pentru cancer din toate țările UE și este pe locul doi privind decesele premature în oncologie.

Românii nu conștientizează cât de importante sunt vizitele la medic și testele periodice pentru depistarea precoce a afecțiunilor cronice și tratarea acestora cu succes.În prezent cele mai frecvente forme de cancer care ucid mii de români anual sunt: cancerul de sân, colorectal, cervical, și pulmonar.

Surse: Profil de țară privind cancerul 2023,FABC.

Conference Arena, membru Marketing Insiders Group, a lansat încă de anul trecut invitația strategică de colaborare către cele mai influente voci din lumea medicală  – deopotrivă din mediul privat și de stat – pentru accelerarea evoluției ecosistemului sanitar local.

Demersul a fost primit cu entuziasm și sprijin, concretizându-se prin „Romanian Healthcare Conference & Expo”, primaplatformă de educație și networkingoperațional cu focus pe creșterea calității experiențelor pacienților și medicilor din România – prin servicii și procese medicale mai eficiente.

Cea de-a doua ediție a conferinței a avut loc în data de 22 noiembrie 2023, în incinta Crowne Plaza Bucharest, și a reunit experți recunoscuți din industria sănătății din România și din străinătate. Cu tematica principală „Viitorul Oncologiei în România”, „Romanian Healthcare Conference & Expo” a adus în prim plan direcții concrete de optimizare din ariile de tehnologie, business, „patient experience”și relaționare medic-pacient.

Iată doar câteva dintre subiectele dezbătute cu și pentru comunitatea medicală:

  • Sisteme inovatoare de imagistică care pot permite și abordări teranostice, în care diagnosticul și tratamentul sunt strâns integrate.
  • Situația oncologiei din România comparativ cu Europa – statistici, provocări, oportunități, precum și strategia națională de prevenție a cancerului, și ultimele adăugiri la Planul Național de Combatere și Control al Cancerului (PNCC) în 2023.
  • Rolul inteligenței artificiale privind simplificarea procedurilor(ex. managementul documentației medicale în conformitate cu normele și standardele internaționale), interacțiunea cu pacienții în absența medicilor, sau viteza și acuratețea de diagnosticare.
  • Viitorul telemedicinei (inclusiv teleradiologia) în plan local – inovații tehnologice, reglementări legislative, predicții și limitări de implementare la scară largă.
  • Importanța implicării comisiilor multidisciplinare (ex. genetică, patologie, chirurgie, oncologie, radioterapie, psiho-oncologie, onco-fertilitate, etc.) în tratamentul pacienților care suferă de cancer și în creșterea șanselor acestora de supraviețuire.
  • Navigarea eficientă a experienței pacientului prin optimizare operațională, strategii de tip „patient centricity”, și programe de educație privind prevenția și comunicarea periodică cu medicii pentru monitorizarea eficientă a stării de sănătate.

Evenimentul de afaceri a reunit peste 130 de medici vizionari și lideri ai sectoarelor de educație, IT&C, guvernare, sănătate publică, cercetare, marketing, „patient care”, servicii private de sănătate, asigurări, resurse umane, finanțe, BPO, ONG, media, audit și consultanță.

“Cu totii trăim o emoție când vorbim despre patologiile oncologice care impactează puternic pacienții, familiile și prietenii acestora. Însă este datoria noastră să căutăm soluții, să luptăm și să rămânem încrezători că putem îndrepta lucrurile! Datorită evoluției medicinei, a inovației tehnologice, a atenției și empatiei specialiștilor în Oncologie situația s-a schimbat în bine comparativ cu anii precedenți,” a declarat Răzvan Predica, Director Executiv – Affidea Romania și Ungaria, în deschiderea evenimentului.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate finanțează pentru prima oară markeri genetici.

Diana-Loreta Păun, Medic Endocrinolog, Consilier Prezidenţial în Departamentul de Sănătate Publică – Administraţia Prezidenţială a României,  a împărtășit cu audiența ultimele noutăți privind Planul Național de Combatere și Control al Cancerului, un plan legislativ și de acțiune centrat pe inovație, cooperare, și empatie, care luptă pentru înlocuirea sentimentului de abandon al pacienților în raport cu instituțiile statului cu un sentiment de sprijin multidisciplinar:

“Ne aflăm în fața unui nou capitol în evoluția îngrijirii oncologice. Ne-am propus ca în primul rând să îmbunătățim traseul pacientului oncologic. Noțiunile de onconutriție, psiho-oncologie, și chiar oncofertilitate reprezintă elemente noi în planul de combatere a cancerului.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate finanțează pentru prima oară markeri genetici.

 Suntem în plină reformă, iar reforma trebuie să continuie și la nivel de implementare, la nivel de finanțare, la nivel organizational, și de resurse, vorbesc în primul rând de resursele umane pentru că e foarte important să ne educăm nu atât populația, care este oricum o prioritate pe agenda prezidențială, cât cadrele medicale.

 Din perspectiva administrației prezidențiale, am prezentat la Praga, și nu numai, modul în care s-a elaborat noua legislație de sănătate, și sunt extrem de mândră că pentru prima oară România are o inițiativă care reprezintă model pentru alte țări europene. Italia, țările Est Europene au folosit legislația românească pentru elaborarea și implementarea unor reglementări similare.”

Structura conferinței a fost una extrem de interactivă, axată pe discuții practice de grup,și propuneri de soluții concrete pentru modernizarea îngrijirii medicale în România.

Dr. Charles Niehaus, Director Executiv – Affidea Group, prezent la eveniment a afirmat:

„Este de importanță primordială să facem vocea pacienților auzită. S-a observat că atunci când pacienții au reprezentare practică în discuțiile guvernamentale se înregistrează rezultate concrete mai bune. Implicarea acestora în procesul decizional este imperativă.

Pacienții sunt în centrul tuturor activităților Affidea. Punem permanent accentul pe a deveni din ce în ce mai buni în tot ceea ce facem și pe a oferi cele mai inovatoare soluții medicale, la standarde de calitate internațională și la costuri accesibile. Investigațiile imagistice sau de medicină nucleară, precum PET-CT, sunt esențiale în stabilirea celei mai bune conduite terapeutice”.

Un cancer depistat în faza incipientă are extrem de multe șanse de vindecare, comparativ cu o boală diagnosticată într-un stadiu avansat

Una dintre soluțiile de îmbunătățire a praradigmei medicale actuale a fost prezentată de către Răzvan Predica:

Acționând împreună într-un parteneriat Sistem Public – Furnizori Privați de Sănătate vom putea să-i ajutăm pe români să conștientizeze că un cancer depistat în faza incipientă are extrem de multe șanse de vindecare, comparativ cu o boală diagnosticată într-un stadiu avansat. Important este să acordam timp și atenție sănătății noastre și, implicit, prevenției medicale.”

Mădălina Vilău, Consultant CX, Director GeneralMarketing Insiders Group, Fondator R.H.C.E.: „Cea de-a doua ediție a conferinței a atras susținerea și implicarea unora dintre cele mai rezonante vociale comunității medicale, oferind participanților o experiență 360°- cu perspective, direcții, și soluții practice de la medici, pacienți, autorități locale, și lideri de business și de opinie. Conceptul de „patient experience” ia amploare în România și mă bucur că Marketing Insiders Group joacă un rol esențial în promovarea și implementarea acestei filozofii operaționale în plan local.”

 

 

 

 

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel