Sari la conținut

Concluzie șoc. Ce părere au românii față de vaccinuri și vaccinare

Un sondaj național realizat de INSCOP Research în perioada 21 ianuarie–11 februarie 2019 pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor la comanda Societății Naționale de Medicina Familiei, în colaborare cu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București) și Societatea Română de Microbiologie relevă faptul că puțin peste jumătate dintre români sunt de părere că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile. Referitor la vaccinarea antigripală, aproximativ 80% dintre cei chestionati nu s-au vaccinat anul trecut sau anul acesta împotriva gripei sezoniere.

 

Cât privește eficiența vaccinurilor în fața bolilor, peste jumătate dintre respondenți (54.1%) sunt de acord cu afirmația ”Bolile care pot fi prevenite prin vaccinare sunt grave și pun în pericol viața”, 32.2% sunt nici în acord, nici în dezacord, în timp ce 7.4% sunt în dezacord.

 

Puțin sub 50% (49.1%) sunt de părere că vaccinarea este cea mai sigură modalitate de a ne apăra faţă de unele boli. 36.1% sunt nici în acord, nici în dezacord, în timp ce 10.5% își exprimă dezacordul față de afirmația dată.  Femeile, vârstnicii, locuitorii din Banat, Crișana, Maramureș sunt de părere într-o proporție mai mare decât celelalte categorii că vaccinarea este cea mai sigură modalitate de a ne apăra faţă de unele boli

 

Doar 54.9% dintre respondenți sunt de părere că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile, 28.7% consideră că vaccinarea este o problemă complicată şi trebuie evaluată de la caz la caz, 10.3% că riscurile sunt mai mari decât beneficiile vaccinării. 6% nu știu sau nu răspund.

 

Doar 19.5% dintre cei intervievați declară că s-au vaccinat anul trecut sau anul acesta împotriva gripei sezoniere. Aproape 80% răspund negativ, ceea ce explică, printre altele, proporțiile epidemiei de gripă de la sfârșitul acestei ierni. Femeile, vârstnicii, persoanele cu studii medii și superioare, rezidenții din mediul urban și locuitorii din Transilvania, Muntenia, Oltenia și Dobrogea declară într-o proporție mai mare decât celelalte categorii că s-au vaccinat anul trecut sau anul acesta împotriva gripei sezoniere.

 

Din totalul persoanelor care s-au vaccinat antigripal – reprezentând 19.5% din totalul populației intervievate – 42.1% cred ca e bine sa te vaccinezi impotriva gripei, 39.7% declară că s-au vaccinat in trecut si vaccinul a fost eficient, 15.7% au obiceiul să se vaccineze în sezonul de toamnă/iarnă și 2.2% indică alt motiv. Respondenții cu un nivel de educație ridicat și locuitorii din rural consideră într-o proporție mai mare decât restul categoriilor că este bine sa te vaccinezi impotriva gripei. Un procent mai ridicat dintre rezidenții din Banat, Crisana, Maramures declară că s-au vaccinat in trecut si că  vaccinul a fost eficient.

 

Din totalul persoanelor care nu s-au vaccinat – reprezentând 79,3% din totalul populației – 31.3% declară că s-au imunizat altfel, 16% că nu au avut timp și 15.3% că le-a fost teamă. 12.3% dintre cei chestionați consideră că vaccinarea nu este eficienta, 9.9% nu sunt de acord cu vaccinarea și 6.2% nu au găsit vaccinul. Aleg alt motiv 3.5%, în timp ce 5.4% nu știu sau nu răspund. Bărbații, respondenții cu studii primare și locuitorii din Bucovina și Moldova declară că nu sunt de acord cu vaccinare mai mult decât celelalte categorii. Invoca teama de vaccinare mai mult femeile și persoanele cu studii superioare.

 

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel