marți, martie 28, 2023

Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan a dezvăluit cum îți poți menține creierul în formă și prin ce metodă simplă poți amâna sau chiar evita apariția demenței. 

Tot ce trebuie să faci, potrivit reputatului neurolog, e să citești și să nu mai urmărești programele de știri. Prof. Dulcan a acordat un interviu pentru evz.ro și a explicat cum ne putem feri de demență dar și care e cheia fericirii.

Te-ar mai interesa: Pancreas inflamat: semnele apar în primele zile de...

”Vrei să nu faci demență, taie jurnalul de știri. Nu te mai uita la el. Citește. O lectură zilnică amână demența cu 10 ani. Pe de altă parte nu poți să trăiești pe lumea asta ca un om pustnic, ai nevoie să știi. Eu mă uit la știri, dar îmi dau seama de tot soiul de stupidități pe care sunt obligat să le suport numai pentru a ști ce se întâmplă mâine sau ce s-a întâmplat în lumea asta,” a explicat neurologul.

Constantin Dulcan, despre fericire

Cât despre fericire, prof. Dulcan spune că fericirea este sentimentul împlinirii complete a propriei tale ființe psihologice: ”Am o dorință, mi-am satisfăcut-o, mă simt împlinit. Mâine o să am însă o altă dorință. Și atunci, la un moment dat, fericirea înseamnă de fapt o continuă căutare a dorinței de a te simți împlinit. Este sentimentul de plenitudine pe care îl ai în fața vieții.

Te-ar mai interesa: Soluții pentru curățarea și detoxifierea rinichilo...

În viața asta se știe că pe pământ nu poți să fii doar fericit. Nu există numai fericire, există și suferință. Caracterul trecător al lucrurilor trebuie să fie mereu în gândul nostru. Dacă stăpânim rațional lumea, nu doar pasional-afectiv, putem să trăim bine în ea, să ne acomodăm ei, dar dacă nu putem să depășim momentele dificile din viață prin rațiune, vom fi mereu nefericiți.”

Te-ar mai interesa: Fericirea trece şi prin farfurie. TOP 10 carbohidr...

Prof. Dulcan ne sfătuiește să înțelegem că viața noastră începe de la respectul pentru viața celorlalți. În clipa în care noi invadăm viața altcuiva, sub orice formă – morală, fizică etc. – , din clipa aia și noi și ei suntem nefericiți.

”Respectă-ți semenii! Respectul reciproc înseamnă singura condiție a unei conviețuiri normale. Tot ceea ce facem rău se întoarce. Orice acțiune are o reacție. Orice comportament al meu, orice gând stupid se întoarce și împotriva mea și a celorlalți. Nu există pierderi în Univers.”

Te-ar mai interesa: Cum afectează statul prelungit la birou coloana ve...

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private