duminică, aprilie 5, 2026
17.3 C
București

Consultaţii gratuite de endocrinologie şi dermatologie în mai multe staţiuni de pe litoral

Consultaţii gratuite în specialităţile endocrinologie şi dermatologie vor fi oferite şi în această vară turiştilor care vor fi prezenţi în cinci staţiuni de la malul Mării Negre.

Evenimentul face parte din cadrul campaniei de prevenţie „Asumă-ţi să fii sănătos!” a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, care se va derula în perioada 14-19 august.

Campania va fi realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE) şi Societatea Română de Pediatrie, cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa şi al Ministerului Apărării Naţionale, potrivit unui comunicat preluat de Agerpres.

Citeste si…

„Asumă-ţi să fii sănătos!”, campanie de prevenţie

Campania de prevenţie „Asumă-ţi să fii sănătos!” a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, aflată la al treilea an consecutiv, va oferi turiştilor aflaţi pe litoralul românesc consultaţii gratuite în specialităţile dermatologie şi endocrinologie, a declarat rectorul Universităţii “Carol Davila”, Viorel Jinga.

El a precizat că din acest sezon campania va avea sprijinul Societăţii Române de Pediatrie, prin cei 12 medici pediatri care vor oferi consultaţii copiilor aflaţi în vacanţă la mare.

„Dacă numărul total al consultaţiilor medicale înregistrate în cadrul primei ediţii a campaniei de prevenţie „Asumă-ţi să fii sănătos!” – Litoral 2021 – a fost 2.066, anul trecut, această cifră a urcat la 4.374, demonstrând din partea turiştilor aflaţi la Malul Mării Negre un interes crescut faţă de screeningul dermatologic şi endocrinologic şi în definitiv faţă de propria lor sănătate, fapt ce denotă din partea acestora atât responsabilitate, cât şi respect faţă de medici şi faţă de medicina de prevenţie”, a afirmat prorectorul UMF „Carol Davila”, Cătălina Poiană.

Totodată, dr. Alin Nicolescu, secretar general al Societăţii Române de Dermatologie, a declarat că rolul medicinei de prevenţie este unul fundamental pentru integritatea sănătăţii fiecărei persoane.

Pe parcursul celor şase zile ale campaniei „Asumă-ţi să fii sănătos!”, toţi cei care doresc să beneficieze gratuit de consultaţii dermatologice şi endocrinologice vor putea apela la profesionalismul celor 26 de medici (rezidenţi şi specialişti) care vor fi prezenţi în cele cinci puncte de lucru special amenajate în staţiunile Costineşti, Neptun, Saturn, Mangalia şi Olimp.

Consultaţiile se vor face în perioada 14 – 19 august, în intervalele orare 9,00 – 12,00 şi 15,00 – 18,00, cu excepţia zilei de 19 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineţii.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

REVOLUȚIONAR. O singură injecţie restabileşte auzul în doar câteva săptămâni

Vești bune pentru persoanele cu hipoacuzie! O terapie genică...

Obișnuiești să consumi pizza rece? Iată la ce pericole te expui!

Un microbiolog britanic avertizează că persoanele care obișnuiesc să...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Arcul de Triumf se ilumineaza in rosu, de Ziua Luptei impotriva TBC

Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei, Biroul...

PREVENȚIE. Controale medicale GRATUITE pentru depistarea bolilor de rinichi

O campanie gratuită de prevenţie şi screening renal va...

Citește și