Sari la conținut

Contracepţia de urgenţă, periculoasă pentru organism?

Contraceptia de urgenţă, aşa cum indică şi numele, este o metodă pentru situaţii neprevăzute, după un contact sexual în care partenerii fie nu au folosit metode contraceptive, fie metoda a eşuat. Este folosită de peste 30 de ani şi asigură femeilor un control asupra apariţiei unei sarcini pe care nu o doresc.

Sunt pilule pe bază de substanţe active, se găsesc la farmacie şi sunt capabile să amâne ovulaţia pentru a evita apariţia sarcinii. Aceste substanţe se regăsesc în doze sigure în componenţa metodei, sunt metabolizate rapid şi eliminate complet din organism în 24-48 de ore de la administrare.

Contracepţia de urgenţă este un avort?

La întrebarea frecventă, dacă această metodă reprezită un avort, răspunsul este negativ, în condiţiile în care contracepţia de urgenţă poate doar întârzia ovulaţia şi preveni fecundarea ovulului de către spermatozoid.

Pentru că este o metodă „de urgenţă” ea este recomandată totuşi pentru situaţii ocazionale, pentru protecţia pe termen lung fiind indicată metoda administrării regulate. Singura situaţie în care metoda poate da greş este dată de măsura utilizării sale corecte, respectiv dacă este folosită în intervalul indicat de după contactul sexual neprotejat.

Mai pot rămâne însărcinată?

De asemenea, temerile legate de apariţia unor probleme medicale care ar putea îngreuna apariţia sau evoluţia unei sarcini nu sunt întemeiate. Specialiştii spun că această metodă nu afectează capacitatea de a ramâne ulterior însărcinată, atunci când, desigur, îţi vei dori acest lucru.

Nu este obligatoriu ca după utilizarea contracepţiei să existe vreun efect, acesta nefiind, de altfel, un indiciu cu privire la eficienţa sa. Nu putem deci spune că sarcina nu ar fi fost prevenită doar pentru faptul că nu am simţim nimic.

Contraindicaţii?

Contracepţia de urgenţă nu are contraindicaţii, este o metodă legală, se poate cumpăra de la farmacie, singura condiţie fiind ca persoana să aibă peste 16 ani. Părerea medicului sau a farmacistului nu strică niciodată, iar citirea prospectul este o garanţie în plus că poţi folosi această metodă şi tu.

Desigur, dacă eşti deja însărcinată contracepţia de urgenţă nu are niciun efect, după cum anumite medicamente pot să-i limiteze eficienţa.  Nu însă fumatul şi nici consumul de alcool.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel