Copiii trăiesc, uneori, zilnic, furtunos, dramatic și inutil în limbajul șantajelor. Oana Moraru, consultant educațional, vorbește despre un obicei destul de des întâlnit la părinți în relația cu propriii copii, un decor în care aceștia își petrec copilăria.
Semnalul de alarmă tras de Oana Moraru vine în contextul în care există niște studii tulburătoare despre cum comportamentul moral al copiilor noștri sau profilul lor de viitori oameni corecți se transmite de la părinți la copii.
„Trasăturile morale sunt transmis deja în ADN -ul lor, iar moralitatea se prinde din zbor, ca aerul în respirație, prin imitație , de la mama și tata, chiar în primele 18 luni de viață și se întărește definitiv până la vârsta de 11 ani”, explică Oana Moraru într-o postare pe Facebook.
„Acum mi-e destul să aud, câteva ore pe zi în vacanța asta, dincolo de geamurile apartamentului meu, cum își cheama părinții acasă copiii. (de pe terenul mare de sport și joacă – aflat, culmea, peste drum de toate balcoanele mele).
Nu există arsenal mai mare și mai creativ de amenințări, șantaje și mită ca la părinții și bunicii din cartierul meu. (ca să nu mai generalizez nimic despre români) „Treci acasă, dacă nu vrei sa te calc în picioare!”, „Hai odată, că te las aici”, „Daca nu vii acum, nu mai vorbesc cu tine”, „Vezi că mă supăr rău, „Dacă nu lași hanoracul pe tine, nu mai ieși afară niciodata”, „Ai grijă la mașină, dacă nu vrei să fac atac de inimă” etc.
Si asta pentru o miză tare mică. Nu cred ca s-a întâmplat vreodată să nu se întoarcă acasă vreunul.
Trăim furtunos, dramatic și inutil în limbajul condiționării, al santajelor și al mituirii de orice fel. Un copil normal din cartierul meu aude asta de zece ori pe zi, chiar dacă nu direct de la mama lui. Pentru mulți ăsta e un decor permanent, un obicei în fundalul vieții lor, unul din zgomotele obișnuite de la locul de joacă.
Ma întreb ce-or zice cercetătorii ăia daca îi cazez temporar pe balconul meu”.
