
Copilul dictator sau sindromul traumei pozitive. Avertismentul psihologilor: „Un copil dictator va putea duce la divorțul părinților”

Copilul dictator sau sindromul traumei pozitive. Avertismentul psihologilor: „Un copil dictator va putea duce la divorțul părinților”
Este din ce în ce mai comun cazul în care copilul este cel care „comandă” în casă. Părinții, din prea multă dragoste pentru copii lor, tind să piardă controlul. Practic, rolurile în familie se schimbă. Iar această schimbare reprezintă o urmare a teoriei, conform căreia cei mici ar trebui să beneficieze de libertate deplină, pentru că, nu-i așa?, ei știu deja ce își doresc și de ce au nevoie.
Te-ar mai interesa: Mihaela Bilic a dezvăluit cum să scapi de burtă ga...
Specialiștii atenționează că acest obicei nu face decât să dezvolte o nouă afecțiune, numită „sindromul traumei pozitive”.
„Sindromul traumei pozitive se referă la acei copii crescuți într-un mod exagerat de către părinții lor. Sunt acei părinți care își cresc copiii doar cu gesturi de bine, doar cu afirmații pozitive.
Ssunt acei părinți care își laudă copilul pentru absolut orice, indiferent că merită sau nu, sunt acei părinți care oferă copiilor cadouri, bunuri sau tot ce își doresc copiii respectivi fără a îi pune într-o ecuație în care să și merite lucrurile respective”, a explicat psihologul Constantin Cornea, potrivit Antena 3.
Te-ar mai interesa: Dr. Vasi Rădulescu: 30 de sfaturi simple pentru o ...
Sindromul traumei pozitive va da naștere copilului dictator. Este acel copil care nu ține cont de reguli și care, ajuns la maturitate, va cauza numai probleme, atât lui, cât și celor din jur.
„Avem exemplul copilului din Caragiale, a lui Domnul Goe. În general, copilul dictator este copilul care bate cu piciorul în prag, este cel care bate cu pumnul în masă, este copilul obișnuit să ceară, pentru că a fost obișnuit să primească.
Te-ar mai interesa: Atenție la fibromul uterin! Poate da complicații g...
Este o problemă în ziua de astăzi, foarte mulți dintre copii decid unde să meargă părinții, ce să facă părinții, pentru că el este obișnuit să ia decizii încă de la vârste mici. Copilul trebuie să cunoască autoritatea parentală. Bineînțeles, această autoritatea e bine să o câștigăm prin vorbe și nu prin alte gesturi urâte.
Dacă nu avem aceste autoritate asupra copilului, acesta se va transforma în acel mic dictator.
Te-ar mai interesa: Evită acest tip de masline! Sunt încărcate de adit...
De cele mai multe ori, un copil dictator va putea duce la divorțul părinților, pentru că îl va manipula pe cel mai sensibil în dauna celuilalt părinte, încercând să obțină de la părintele mai sensibil tot ceea ce își dorește el.
În felul acesta, schimbă din nou echilibrul de forță în cuplu, putând ajunge părinții la divorț tocmai pentru că se ceartă”, a declarat Constantin Cornea.
Te-ar mai interesa: Consumul de ciocolată ne ferește de multe afecțiun...
„Marea problemă cu acești copii dictatori va fi când ei se vor mări, vor trebui să lupte cu societatea în adevăratul sens al cuvântului și vor vedea că societatea nu le oferă ce le ofereau părinții de obicei.
Acești copii își vor schimba foarte des locul de muncă, vor pleca pentru motive neînsemnate de la un loc de muncă, pentru că i s-a părut că a ridicat cineva tonul sau pentru că i s-a părut că cineva nu îl respectă suficient, deci vor renunța mai târziu cu ușurință la absolut orice, pentru că ei sunt obișnuiți să primească fără niciun efort ceea ce își doresc.
El se va putea schimba eventual mai târziu, dacă va suferi o traumă sau o dramă majoră în viața lui sau dacă părinții vor urma un plan psiho-terapeutic prin care să se schimbe ei.
Pentru că până când ajunge copilul în adolescență, copilul este reflecția modului de creștere a părinților și atunci, de multe ori, părinții vin și spun „nu ne mai înțelegem cu copilul, venim și ți-l aducem ție, repară-l”. Greșit!”, a mai spus Constantin Cornea.
Din păcate, potrivit specialiștilor, din nefericire, tot mai mulți copii sunt crescuți precum niște mici dictatori. Peste 70-80% dintre adolescenții din ziua de astăzi suferă adevărate traume în propria lor viață pentru că părinții lor le-au învățat cu o metodă de creștere pe care nu o găsesc ca și reflecție în societatea în care trăiesc.
Părinții care descoperă că au tendinţa de a-și creşte copiii greşit, pot apela la ajutorul unui psihoterapeut, pentru a înțelege unde au greşit şi cum pot îndrepta lucrurile.
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.