Sari la conținut

Copilul tău nu suflă nasul? Poate face otită!

Nu puțini sunt părinții care ignoră de foarte multe ori o problemă a micuților, aparent banală, dar care se poate transforma în afecțiuni severe. Este vorba de secrețiile nazale, care nu trebuie să „staționeze” în năsucurile copiilor.

Nicolae Oprea

Copiii de până la 3-4 anişori, mai ales cei care merg la grădiniţă, se confruntă foarte des cu răceli ce duc, inevitabil, la curgerea în exces a nasului. Ei bine, mulţi prichindei nu ştiu să-şi sufle nasul, iar părinţii au sarcina obligatorie de a elimina aceste secreţii, pentru a nu se ajunge la complicaţii severe.
„Batista bebelușului”, cea mai eficientă
„Cele mai severe complicații din cauza mucișorilor sunt otitele, mai ales cele seroase. Se poate ajunge foarte ușor la aceste afecțiuni, dacă nu se elimină secrețiile nazale ale copiilor. Dacă acestea nu sunt scoase la timp ajung imediat la ureche, unde se inflamează şi duc la afecţiuni destul de severe. Cel mai indicat este ca părinţii să folosească acel dispozitiv numit «batista bebeluşului», adică un furtun care, la un capăt, se introduce în nasul copilașului, iar celălalt, în aspirator. Este cea mai eficientă metodă de a curăţa nasul. Dar este foarte important ca aspiratorul să nu fie dat la maximum, astfel încât micuţul să nu simtă mai nimic prin această manevră de eliminare a secreţiilor”, ne-a explicat dr. Andrei Buruiană (foto mic), medic specalist ORL în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, din București. Potrivit specialistului, după vârsta de 3 ani, copiii trebuie să înveţe să sufle nasul.
Când suflă, gura trebuie deschisă
„Cel mai indicat mod de a sufla nasul este cu gura deschisă, pentru a nu se crea presiune în urechi. De asemenea, copilul trebuie să acopere o nară şi să sufle nasul pe cealaltă, regulă care este valabilă şi la adulţi. Nu trebuie insistat și suflat foarte tare pentru că se poate ajunge și la sângerări. Media de vârstă la care cei mici trebuie să ştie să sufle nasul este de 3 ani, însă nu este o regulă. Eu am întâlnit chiar și copii de 14 ani care nu ştiau să facă acest gest banal”, explică dr Buruiană.
Foarte mulţi părinți se confruntă însă cu refuzul copiilor de a sufla nasul, ei nefiind familiarizaţi cu această tehnică.
Trucuri pentru „păcălire”
„În mod normal, fiecare copil are ritmul lui de a învăța această tehnică simplă și depinde foarte mult de logica pe care o are cel mic. Dar, dacă după 3 ani nu suflă nasul singur, părintele poate recurge şi la câteva trucuri.
De exemplu, părintele îi poate arăta celui mic cum se stinge o lumânare, cu aerul scos din nas. Este eficient şi un truc prin care copilul este pus să sufle ceva uşor, precum un fulg sau o bucată de hârtie pusă pe masă sau pe o suprafaţă netedă”, ne-a mai explicat doctorul ORL-ist de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, din București.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel