Sari la conținut

COVID-19 în Italia. Se impun noi restricții pentru a stopa răspindirea virusului

pacienții bolnavi de Covid-19
S-a schimbat profilul pacienților cu Covid.

COVID-19 în Italia. Începând de astăzi, 26 octombrie, Italia va fi supusă unor noi măsuri de restricție pentru a stopa răspândirea COVID-19.

Giuseppe Conte, premierul Italiei, a semnat în cursul nopții trecute noul decret ministerial care va fi în vigoare până la data de 24 noiembrie și care are drept scop limitarea noului val de infectări din peninsulă.

Care sunt noile restricții impuse pentru stoparea COVID-19 în Italia?

Începând de astăzi, italienii vor mai avea voie să servească la restaurant doar prânzul și numai în zilele de duminică. În comparație cu măsurile din vechiul decret ministerial, acum barurile și restaurantele vor putea fi deschise duminica și în zilele de sărbătoare, însă nu mai târziu de ora 18:00.

Cafenele, pub-urile, gelateriile și patiseriile vor fi deschise în intervalul orar 05:00 – 18:00, iar numărul maxim de persoane admis la masă este 4, cu excepția cazului în care sunt cu toții coabitanți. Începând cu ora 18:00,  consumul de alimente și băuturi în locuri publice și deschise publicului este interzis. Singurele servicii care vor putea funcționa non-stop sunt serviciile de catering în hoteluri și alte unități de cazare, cu respectarea normelor ingenico-sanitare.

Italia impune noi restricții pentru stoparea răspândirea COVID-19

În ceea ce privește centrele comerciale, acestea vor rămâne deschise doar la sfârșit de săptămână pentru a putea fi achiziționate alimentele necesare traiului de zi cu zi.

Învățământul va funcționa în prepondereță în sistem on-line în proporție de 75%, unele regiuni având permisiunea să extindă această măsură la 100%.

Recomandările premierului pentru stoparea COVID-19 în Italia

Premierul Giuseppe Conte le recomandă italienilor: ” să nu călătorească cu mijloace de transport publice sau private, cu excepția drumurilor făcute din motive de lucru, de studiu,  a motivelor de sănătate, a situațiilor de necesitate, sau pentru a desfășura activități sau a beneficia de servicii care nu au fost suspendate”.

Activitățiele sportive

Pe perioada stării de urgență, centrele sportive și de recreere vor fi închise „cu excepția acelor servicii care se încadrează în nivelurile esențiale de asistență, precum și a centrelor culturale, centrelor sociale și centrelor recreative”.

Pe lângă centrele sportive, italienii nu vor putea merge nici la cinematografe sau la teatru.  „Sunt suspendate spectacolele cu public în sălile de teatru, sălile de concert, cinematografe și alte spații, chiar și cele în aer liber; şi continuă să rămână suspendate activitățile care se desfăşoară în săli de dans, discoteci și alte locuri similare, atât în aer liber, cât şi în interior”.

Cum își vor mai petrece italienii timpul liber?

Singura modalitate de petrecere a timpului liber a italienilor va fi o vizită la muzeu, însă și aici sunt impuse o serie de reguluri foarte stricte. Decretul prevede: „Serviciul de deschidere publică a muzeelor ​​și a altor institute și locuri culturale este asigurat cu condiția ca respectivele institute și locuri, ținând cont de dimensiunea și caracteristicile spațiilor deschise publicului, precum și de fluxurile de vizitatori (mai mult sau mai puțin de 100.000 pe an), să garanteze modalități de utilizare limitată sau, în orice caz, să evite adunările de oameni și să permită vizitatorilor respectarea distanței de cel puțin un metru. Serviciul este organizat ținând cont de protocoale sau orientările adoptate de regiuni sau de Conferința regiunilor și provinciilor autonome”.

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: