Sari la conținut

O femeie însărcinată a murit astăzi din cauza infecției cu noul coronavirus. Avea doar 36 de ani

Covid-19 în România. O femeie însărcinată, în vârstă de 36 de ani, care a murit, vineri, la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, a fost confirmată pozitiv cu SARS-CoV-2 după deces, potrivit unui comunicat remis de conducerea spitalului.

Covid-19 în România. „Pacienta în vârstă de 36 de ani cu sarcina în evoluţie 38 săptămâni a fost adusă în serviciul UPU-SCJU Craiova, în cursul nopţii, fiind redirecţionată de către medicul de gardă de la Spitalul Filantropia Craiova – spital desemnat suport COVID-19 pentru Obstetrică Ginecologie. La preluare, pacienta conştientă prezenta febră, tuse, dispnee, cu reducerea semnificativă a saturaţiei de oxigen. Pacienta era cunoscută cu hipertensiune arterială, astm bronşic şi obezitate gradul III. Având în vedere starea generală gravă şi suspiciunea cu infecţie SARS-CoV-2, pacienta a fost imediat admisă în aria de izolare specifică UPU unde se iniţiază terapie specifică şi se continuă investigarea în scop diagnostic, inclusiv consultul de specialitate şi recoltare probe biologice în vederea identificării infecţiei cu SARS-CoV-2”, afirmă conducerea SJU Craiova, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cursul dimineţii, în ciuda stabilizării iniţiale, starea generală a femeii s-a degradat brusc şi a intrat în stop cardio-respirator. „Se iniţiază imediat resuscitare, conform protocolului în vigoare pentru gravide, care se continuă fără rezultat timp de 90 de minute. La ora 10,30 se întrerup manevrele de resuscitare şi se declară decesul. Rezultatul testului RT-PCR, primit după decesul pacientei, a confirmat infecţia cu SARS-CoV-2 a gravidei”, se mai spune în comunicat.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel