miercuri, aprilie 15, 2026
7.5 C
București

Crește numărul cazurilor de gripă și Covid. Dr. Adrian Marinescu: Masca e utilă pentru persoanele vulnerabile. În următoarele două săptămâni, lucrurile vor fi…

Crește numărul cazurilor de gripă și Covid. Medicii de familie și camerele de gardă ale spitalelor sunt din nou sub presiunea înmulțirii cazurilor de infecții respiratorii, după ce s-a constatat o creştere a numărului de pacienţi care au COVID sau gripă.

Directorul medical al Institutului „Matei Balş” din Bucureşti, Adrian Marinescu, a reamintit că sezonul gripal încă nu s-a încheiat, prin urmare, era de aşteptat ca prezenţa mai multor virusuri să se suprapună.

Crește numărul cazurilor de gripă și Covid. Avertismentul specialiștilor

El a menţionat că situaţia este mai complicată, dar nu gravă, şi a reaminit de măsurile de protecţie.

Citeste si…

„Avem încă un sezon de gripă care nu s-a terminat, avem acest minival, care nu e de acum, e de câteva săptămâni, de infecție cu SARS-CoV 2, e adevărat că formele sunt de cele mai multe ori ușoare, și se întâmplă și alte viroze.

Probabil că în următoarele două săptămâni lucrurile vor fi cam la fel. Eu cred însă că, după acest interval, o să fie un trend descendent. Nu ne trebuie exact aceleași măsuri pe care le-am avut în acele valuri de temut din pandemie.

Dar eu dacă am simptome, indiferent de vârstă, n-ar trebui să merg într-o colectivitate, pentru că e riscul de transmitere.

Sunt regulile de igienă despre care tot vorbim. Iar legat, de exemplu, de mască, cred că e utilă pentru persoanele vulnerabile atunci când sunt în spațiile închise, neaerisite și unde au risc de a se infecta prin contactul cu oamenii de lângă”, a declarat dr. Marinescu, potrivit RRA.

Citeste si…

Mai mulți medicii de familie şi pediatri au atras atenţia că se confruntă cu un număr mare de copii care au scarlatină, infecţie cauzată de streptococul beta-hemolitic de grup A, care este extrem de contagioasă şi poate veni cu complicaţii grave dacă nu este tratată corect.

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttp://www.doctorulzilei.ro
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

TOP 5 fructe care întineresc creierul și previn instalarea demenței

Declinul mental care apare treptat, deodată cu înaintarea în...

HOROSCOP. Aceste ZODII vor trece printr-o perioadă de foc de la mijlocul lunii aprilie 2026

Astrologii avertizează că după jumătatea lunii aprilie 2026 cinci...

Asistenta medicală care a salvat vieţi luptă acum pentru propria viaţă!

Mihaela Roşu a lucrat ani de zile ca asistentă...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cifre alarmante: 7 din 10 specialiști în sănătate publică vor să plece din România

Exodul medicilor clinicieni din spitalele românești este documentat și...

România și Polonia în conflict cu Pfizer. Presa externă urmărește cazul

România și Polonia în conflict cu Pfizer. Procesul cu...

INSP: Zeci de români, uciși de gripă / Sute de cazuri de infectare în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătăte Publică (INSP) anunţă că, de...

Citește și