Din cuprinsul articolului
România intră în noul an școlar cu un val epidemic de COVID-19 aflat în plină ascensiune. Datele oficiale ale Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) arată o creștere alarmantă a cazurilor, cu o dublare a infectărilor de la o săptămână la alta și cu o pondere îngrijorătoare a copiilor mici printre cei confirmați pozitiv.
În perioada 18 – 24 august, INSP a raportat 3.850 de cazuri noi de COVID-19, în creștere cu 87,2% față de săptămâna anterioară. Dintre acestea, 936 au fost reinfectări – pacienți testați pozitiv la mai mult de 90 de zile de la prima îmbolnăvire.
Distribuția cazurilor pe grupe de vârstă evidențiază un fenomen îngrijorător: copiii cu vârsta între 0 și 9 ani reprezintă aproape 40% din totalul infectărilor.
- 0-9 ani: 1.523 cazuri
- 10-19 ani: 307 cazuri
- 30-39 ani: 385 cazuri
- 70-79 ani: 305 cazuri
Cele mai mari creșteri procentuale s-au înregistrat la grupele de vârstă 70-79 ani (+53,1%) și 40-49 ani (+49,3%), dar și copiii rămân o categorie vulnerabilă, în special pentru că mulți dintre ei nu au fost expuși anterior la virus și nu au putut fi vaccinați.
Octavian Jurma: „Este posibil ca vârful epidemiei să coincidă cu începutul școlilor”
Epidemiologul și cercetătorul Octavian Jurma avertizează că actualul val a depășit toate prognozele inițiale:
„Eu anticipam o creștere undeva între 300-400% și un vârf, în jur la 5.000 de cazuri. Această creștere este mult peste, până acum sunt 7.469 de cazuri cumulate în luna august, începând cu data de 4. Luna iulie a avut 1.703 cazuri. Asta înseamnă o creștere de 338%.”
Evoluția săptămânală confirmă accelerația:
- +50% în prima săptămână din august
- +80% în a doua săptămână
- +87% în a treia săptămână
„Nu avem semne că s-ar produce acel vârf, pe la mijlocul lunii august, cum a fost anul trecut. Dimpotrivă, vedem o accelerație. (…) Așa cum se conturează lucrurile, este posibil să ne trezim că acest vârf al epidemiei va avea loc în perioada începerii școlilor”, atrage atenția Jurma.
Mihai Craiu: simptome atipice la copii și secții COVID deja pline
Pediatrul Mihai Craiu, de la INSMC „Alessandrescu-Rusescu”, confirmă că spitalele încep să resimtă presiunea:
„Numai în ultima săptămână am avut 73 de confirmați pozitiv. În principiu, mare parte dintre ei cu forme de severitate nu foarte mare. Pe jumătate i-am trimis acasă, întrucât erau școlari și preșcolari care puteau fi manageriați cu medicație simptomatică: de febră, desfundat nasul, hidratare generoasă și monitorizare. Cei foarte mici, cu vârsta de un an și sub, din păcate, mulți au rămas internați”, a spus el, pentru Adevărul.
Medicul atrage atenția că simptomatologia s-a modificat față de valurile anterioare:
„Spre deosebire de valurile anterioare, maladia nu mai este doar respiratorie. Mulți sugari au venit cu vărsături, diaree și deshidratare. Aspectul de a mima alte enterocolite poate fi păcălitor.”
Craiu subliniază și vulnerabilitatea copiilor care nu au imunitate naturală și pe care imunitatea maternă nu îi mai protejează:
„Mamele care au avut boala în urmă cu un an și jumătate, în valul Omicron, nu mai au anticorpi protectori pentru a-i transmite transplacentar sau prin laptele matern.”
În prezent, secția COVID destinată copiilor din cadrul INSMC este deja plină.
Ce pot face școlile și părinții pentru a reduce riscurile
Specialiștii recomandă măsuri simple, dar eficiente, pentru limitarea transmiterii virusului odată cu revenirea elevilor în clase.
Octavian Jurma atrage atenția asupra calității aerului:
„Cel mai bun lucru care s-ar putea face în școli: sisteme de filtrare a aerului. Cu investiții relativ mici s-ar fi putut securiza clasele din toată țara.”
Mihai Craiu accentuează importanța igienei de bază:
„Ceea ce trebuie să facă toate școlile este să aibă apă curentă și detergent la îndemână. (…) Trebuie să ne pregătim, să existe în ghiozdan un flacon cu gel dezinfectant și să reantrenăm copiii să se spele temeinic pe mâini.”
Totodată, ambii medici recomandă precauție suplimentară pentru copiii cu boli cronice și pentru bunicii care îi însoțesc la școală, două categorii vulnerabile.