Categories: Stil de viaţă

Creșterea pensiilor cu 80% pentru anumiți pensionari

Din cuprinsul articolului

Creșterea pensiilor cu 80%. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că unii pensionari vor beneficia de o creștere de 80% la recalcularea pensiilor din luna septembrie.

Ea a menționat că deciziile de recalculare a pensiilor vor fi transmise românilor începând cu luna următoare. Aceste decizii vor ajunge la pensionari.

Potrivit estimărilor, începând cu finalul lunii mai și mai ales în perioada iunie-august, deciziile de recalculare vor începe să fie distribuite pensionarilor.

Septembrie marchează un alt moment important pentru majorarea pensiilor. Primul a fost la 1 ianuarie, când punctul de pensie a crescut de la 1.785 lei la 2032 lei, înregistrând o majorare de 13,8%.

Al doilea moment semnificativ este luna septembrie, când pensionarii își vor primi pensiile recalculate, beneficiind de creșteri financiare. Conform estimărilor Casei de Pensii, peste 3 milioane de români vor fi afectați pozitiv de aceste recalculări.

În ceea ce privește documentele necesare pentru recalculare, reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice afirmă că o proporție semnificativă dintre pensionari au deja aceste documente înregistrate în sistem și digitalizate în cadrul proiectului de reevaluare a dosarelor. Aceste declarații au fost făcute de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu la Antena 3.

Creșterea pensiilor cu 80%

În indemnizația minimă socială sunt peste 1,2 de milioane de români. În această zonă avem atât români care au lucrat stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar și români care au lucrat poate 35 de ani sau peste 35 de ani pe salariul minim pe economie sau români care au intrat în această zonă a indemnizației minime sociale din cauza unui accident de muncă și au în acest moment o pensie de invaliditate. În cazul acestor români, cei care au avut peste 35 de ani de muncă cu venitul minim pe economie, vor avea o creștere semnificativă a pensiilor.

„Simulările pe care le-au făcut cei de la Casa Națională de Pensii indicau că având ca referențial venitul, indemnizaţia minimă socială din 2023, cu cât va primi pensionarul în septembrie 2024, vom avea și creșteri de 80% ale acestor venituri. În bani, înseamnă mai puțin de 1.000 lei. Acele simulări indicau o diferență de la 1125 de lei la 1.960 lei aproximativ.”

„Important este ca fiecare pensionar să știe că absolut toate veniturile contributive vor fi luate în calcul după noua lege, că răsplătim munca și educația, și că dacă ai muncit mai mult de 25 de ani vei beneficia de puncte de stabilitate. În noua lege a pensiilor, principalul obiectiv pe care l-am avut, iar specialiștii noștri spun că am și reușit, este acela că pentru muncă și contribuții egale vei primi aceeași pensie”, a continuat ministrul Bucura Oprescu.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

3 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

4 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

4 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

5 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

5 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic