Din cuprinsul articolului
Rac
Pentru nativii Rac, săptămâna nu este potrivită pentru călătorii. Dacă nu există o urgență, evită deplasările în zilele de 22 și 23 iulie, în special cele pe distanțe lungi. Marte afectează zona transporturilor și drumurilor, iar pericolele țin de accidente sau blocaje în trafic. Călătoriile spre munte sau mare pot părea relaxante, dar astrele nu susțin mobilitatea în aceste zile. Mai bine aștepți o perioadă mai liniștită pentru plecări.
Leu
Pentru Lei, perioada aduce riscuri financiare și neplăceri administrative. Eviți cu orice preț împrumuturile sau semnarea unor documente fără o analiză atentă. Mercur retrograd te poate face să ratezi detalii importante, iar Marte în Fecioară activează segmentul pierderilor și neprevăzutului. Dacă ai de făcut o achiziție sau un drum în interes personal, fă-ți asigurări și planifică totul cu grijă. E posibil să întâlnești oameni care cer ajutor, dar care ascund probleme mult mai complexe. Verifică bine intențiile celor din jur.
Fecioară
Fecioarele sunt direct vizate de acest tranzit, Marte aflându-se în chiar semnul lor. Acest aspect tensionat le poate transforma, pe rând, în victime sau agresori, în funcție de cum gestionează energia acumulată. Este recomandat să eviți examenele, călătoriile și activitățile riscante, inclusiv sporturile de aventură. Starea de sănătate trebuie pusă pe primul plan. Oboseala și stresul pot agrava probleme mai vechi. Dacă ai un eveniment important, cum ar fi o nuntă sau un proiect profesional, rezervă-ți timp pentru odihnă și planificare.
Balanță
Pentru Balanțe, săptămâna vine cu pericole ascunse, care pot apărea din cele mai banale contexte. O petrecere, o masă festivă sau o ieșire între prieteni pot deveni surse de toxiinfecție alimentară sau de alte probleme de sănătate. Evită orice fel de intervenție chirurgicală, dacă aceasta nu este urgentă. De asemenea, dacă îți administrezi singur tratamente sau suplimente, fii extrem de atent la dozaj, interacțiuni și reacții adverse. Este o perioadă în care neatenția poate avea consecințe.
Scorpion
Scorpionii trebuie să fie rezervați în relațiile de prietenie. Tranzitul activează casa prietenilor și a cercurilor sociale, iar un aliat de încredere se poate dovedi o sursă de neplăceri. Fii atent cui îi încredințezi decizii importante sau cu cine te asociezi în această perioadă. Chiar dacă intențiile sunt bune, rezultatele pot fi imprevizibile. Un prieten poate acționa impulsiv și să te atragă într-o situație periculoasă. Evită asumările din loialitate sau sentimentalism.
Săgetător
Pentru Săgetători, perioada este tensionată mai ales în zona profesională. Dacă ocupi o funcție de conducere, ai grijă la deciziile pe care le iei în această săptămână. Există riscul apariției unor „victime colaterale” sau situații în care cineva din echipă este afectat de hotărârile tale. De asemenea, pot apărea atacuri la imagine sau încercări de discreditare din partea unor persoane care îți vor locul sau autoritatea. Nu te încrede în aparențe și verifică toate informațiile înainte de a acționa.
Capricorn
Capricornii primesc una dintre cele mai clare avertizări. Conjuncția Marte–nodul sud karmic a coincis în trecut cu apariția primului caz de COVID în România, iar acest detaliu nu este deloc întâmplător. Dacă plănuiești călătorii în străinătate, evită zonele cu instabilitate climatică, incendii de vegetație sau riscuri epidemiologice. Este esențial să ai asigurări medicale și informații complete despre destinația aleasă. Nu lăsa nimic la voia întâmplării, mai ales dacă nu ai plecat încă în concediu.
Vărsător
Pentru Vărsători, sănătatea este zona vulnerabilă în această perioadă. Dacă apar simptome sau nelămuriri, nu le trata superficial. Nu te autodiagnostica și nu amâna consultul medical. Cristina Demetrescu recomandă evitarea oricăror tipuri de anestezie în aceste zile, inclusiv la dentist, dacă nu este ceva urgent. Trupul poate reacționa imprevizibil la substanțe sau tratamente, iar sistemul nervos este mai sensibil decât de obicei. Alege prevenția în locul amânării.
Pești
Pentru nativii Pești, conjuncția karmică activează zona relațiilor de cuplu. Pot apărea tensiuni, discuții aprinse și chiar impulsuri de răzbunare sau retragere. Partenerii pot deveni reci sau agresivi verbal, fără un motiv clar. Dacă ești implicat într-un proces sau într-un conflict nerezolvat cu cineva din trecut, este posibil ca acesta să revină în actualitate. Soluția, spune Cristina Demetrescu, nu este reacția impulsivă, ci diplomația. Nu turna gaz pe foc și ai răbdare ca lucrurile să se limpezească.