Din cuprinsul articolului
Numărul victimelor infecției cu Serratia marcescens de la Spitalul Sf. Maria din Iași a ajuns la șapte, după ce o fetiță transferată în stare gravă la București nu a supraviețuit. Copilul fusese adus în weekend la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, însă, în ciuda eforturilor medicilor, viața micuței nu a putut fi salvată.
Fetița avea 3 luni și suferea și de o malformație cardiacă. Aceasta se adaugă celor șase copii cu vârsta sub un an care au murit în cursul lunii septembrie la Spitalul Sf. Maria din Iași, toți fiind infectați cu aceeași bacterie și având afecțiuni asociate.
Situația la Spitalul Sf. Maria din Iași
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică la Antena 3 că situația descoperită în timpul controlului la spital este extrem de gravă:
„Vă spun sincer că un haos mai mare administrativ şi procedural nu am văzut demult într-un spital şi am vizitat multe spitale şi ne-am confruntat, în ultima perioadă, dar şi când era secretar de stat, de multe astfel de situaţii.”
Rogobete a subliniat că raportul final al Corpului de Control va fi trimis către procurori, indicând posibile responsabilități penale:
„Există indicii din zona penalului.”
Ministrul a respins ideea că subfinanțarea ar fi cauza apariției infecțiilor, menționând că spitalul este bine dotat, cu echipamente de ultimă generație și stocuri adecvate de antibiotice, consumabile și dezinfectanți.
Problema reală, potrivit lui Rogobete, a fost gestionarea întârziată și ineficientă a situației:
„S-a intervenit mult prea târziu, probabil că atunci când numărul de copii infectați a crescut alarmant au început să ia anumite măsuri, dar şi aceste măsuri erau, din punctul meu de vedere, insuficiente şi ineficiente.”
Situația tragică de la Spitalul Sf. Maria din Iași ridică semne de întrebare asupra procedurilor interne și asupra modului în care sunt gestionate infecțiile asociate asistenței medicale, fiind acum anchetate de autorități, potrivit Click.