Sari la conținut

Cum descoperi dacă ai energie negativă în casă. Testul care îți arată clar

Cum descoperi dacă ai energie negativă în casă. Uneori, observăm că acasă se întâmplă lucruri care nu sunt deloc comune și care pot fi descrise drept „ciudate”. De asemenea, putem percepe energii sau vibrații rele.

Acest lucru se poate datora faptului că există o energie negativă acasă, în principal din cauza unei vrăji sau a unui gând rău. Cu toate acestea, este posibil ca aceste semne să nu aibă legătură cu prezența energiilor rele. Deci, de unde știi dacă există energie negativă în casa ta?

Mihai Voropchievici a explicat la Antena 3 a explicat cum putem afla dacă avem energie negativă în locuință.

Numerologul spune că persoanele care ne calcă pragul casei, inclusiv membrii familiei, pot aduce acest tip de energii în casa noastră.

„Membrii familiei, vecinii sau musafirii care calcă pragul pot aduce energii negative.

Aceste energii ar putea afecta starea de spirit a celor din interior.

Vei simți neliniște și nervozitate. Energiile negative nu pot fi vizibile, motiv pentru care trebuie să știi să le detectezi, a spus numerologul Mihai Voropchievici în cadrul emisiunii Adevăruri Ascuns.

Numerologul spune că ai nevoie de 3 ingrediente pentru a afla dacă ai energie negativă în locuința ta. Uite cum procedezi!

Mihai Voropchievici, numerolog

Cum descoperi dacă ai energie negativă în casă

Ai nevoie de:

  • 1 pahar de sticlă transparent
  • 150 ml de apă
  • 50 ml de oțet
  • O lingură mare cu sare de mare.

Pui în pahar toate ingredientele, apoi îl lași în camera în care crezi că sunt cele mai multe energii negative.

Acest pahar trebuie așezat într-un loc ascuns și lăsat acolo întreaga zi.

După 24 de ore te duci și examinezi paharul. Dacă este la fel ca atunci când l-ai lăsat, înseamnă că în camera respectivă nu există energii negative.

În cazul în care apa este tulbure, înseamnă că este un rezultat al problemelor energetice. În acest caz, trebuie repetată procedura până când apa va fi așa cum ai lăsat-o”,  spus Mihai Voropchievici la Antena 3.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel