Sari la conținut

Cum poți să ieși mai devreme la pensie cu 5-7 ani, fără penalizare. Acte necesare

  • de
  • ;
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

O categorie importantă dintre români pot să iasă mai devreme la pensie, chiar fără a plăti penalizare, în cazul în care îndeplinesc anumite condiții stabilite de noua lege a pensiilor ce țin de criterii precum perioadele de contributivitate și cele necontributive.

În prezent, vârsta de pensionare a femeilor este de 63 de ani, cu posibilitatea de pensionare anticipată cu 5 ani mai devreme, la vârsta de 58 de ani. Vârsta de pensionare a femeilor crește cu câte o lună la fiecare două luni începând cu 2030, astfel că va ajunge la 65 de ani în 2035.

 

Citeste si…

Pensia anticipată fără penalizare este posibilă dacă stagiul minim este de 40 de ani, din care 35 de ani de contributivitate, plus cinci ani perioadă care cuprinde și perioade asimilate sau necontributive, potrivit Adevărul.

Cum se calculează stagiul de contributivitate

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului următor.

Femeile ce au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, cu câte 6 luni pentru fiecare copil, cu o reducere de maximum 3 ani și 6 luni.

Reducerea vârstei de pensionare se va aplica și în cazul în care numărul de copii cuprinde și copii adoptați și crescuți pe o perioadă de cel puțin 13 ani. CNPP are chiar și un calculator privind vechimea în muncă și anii de contributivitate care sunt necesari ieșirii anticipate la pensie.

Citeste si…

Accesând secțiunea „Când mă pot pensiona” de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) puteți să introduceți data nașterii, sexul și numărul de copii născuți, apoi să apăsați pe calculează.

Acte necesare

Actele necesare înscrierii la pensia anticipată, sunt, după caz:

  1. cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 4 la norme);
  2. carnetul de muncă, în original şi copie;
  3. carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru membrii CAP, în original şi copie;
  4. carnetul de pensii şi asigurări sociale pentru ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, în original şi copie;
  5. carnetul de asigurări sociale pentru agricultori, în original şi copie;
  6. alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
  7. actele de stare civilă ale solicitantului, respectiv BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie, în original şi copie;
  8. livretul militar, în original şi copie;
  9. diploma de absolvire a învăţământului universitar însoţită de foaia matricolă sau de adeverinţă din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi, în original şi copie;
  10. dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
  11. adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original;
  12. adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale, în original;
  13. adeverinţă privind venitul brut realizat ( anexa nr. 6 la lege);
  14. certificat de naştere copil, în original şi copie;
  15. hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviinţat adopţia, în original şi copie;
  16. procura specială, pentru mandatar, în original şi copie;
  17. acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei
  18. muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  19. adeverinţă eliberată de angajatorul/angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea, cu datele de identificare ale acestuia/acestora, în vederea informării cu privire la emiterea deciziei de pensie, în original;
  20. declaraţie pe propria răspundere pentru determinarea locului de şedere obişnuită (anexa nr. 5 la norme);
  21. alte acte întocmite potrivit prevederilor legale, prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel