Sari la conținut

Cum prepari cea mai bună mămăligă tradițională cu un truc simplu

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Mămăliga e mai bună decât pâinea pentru cei cu gastrită

Rețetă de mămăligă tradițională. Mămăliga este alimentul tradițional, care înlocuiește cu succes pâinea, se face foarte ușor, doar din două ingrediente, este sățioasă și mult mai naturală decât pâinea din comerț.

Dacă nu vă faceți pâine în casă, mămăliga este un înlocuitor de nădejde. Se poate consuma atât caldă, cât și rece și merge cu orice.

Sunt persoane care aleg drept gustare o felie de mămăligă rece unsă cu magiun de prune, fără zahăr. Iar această combinație le potolește pofta de dulce într-un mod prietenos cu silueta.

Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene. De asemenea, consumul de mămăligă reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. Reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct.

Mai mult, banala mămăligă revitalizează funcţiile sexuale, în special feminine. Rezultatele cercetărilor româneşti efectuate de antropologi în regiunea Bran-Rucăr (unde mămăliga e mai des pe masa românilor) arată că 9% dintre femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană intensă, manifestată şi prin prelungirea vieţii sexuale chiar şi după vârsta de 72 de ani. De asemenea, consumul de mămăligă este răspunzător şi de longevitate.

Așa că, undă verde la mămăligă, doar că trebuie să știm un truc pentru a o prepara corect. Altfel va face cocoloașe și nu va mai fi bună de mâncat.

Iată cum prepari o mămăligă ca la bunica acasă

Pui apă la fiert într-o oală nu înaltă. Presari sare, fiindcă acesta este momentul când pui sarea. Asigură-te că ai cernut mălaiul și că ai la îndemână un tel.

Trucul mămăligii perfecte acum urmează. Când apa sărată fierbe, dai focul mic și adaugi o lingură de ulei de măsline. Apoi începi să torni mălaiul, ușor, treptat și amestecând continuu cu telul!

Este foarte important acest parcurs, doar așa evitați cocoloașele. Când aveți o consistență grosuță, nu ciorbă, puteți schimba telul cu lingura de lemn și continuați să amestecați, pentru a nu se prinde mălaiul de fundul recipientului.

Este bine să lăsați mămăliga pe foc cel puțin 10 minute. Foc mic și amestecați în continuu. Când considerați că aveți textura potrivită și o puteți răsturna, alegeți un tocător de lemn pe care îl puneți ca un capac peste oală și răsturnați mămăliga.

Se poate servi imediat, cu brânză, smântână, lapte, saramură, sarmale, ostropel sau ciulama de ciuperci, constituind o masă delicioasă și sănătoasă.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel