Sari la conținut

Cum puteți să preveniți înfundarea vaselor de sânge

În momentul în care nivelul colesterolului din sânge creşte, el se depozitează pe pereţii arterelor pe care le îngroaşă, transformându-le în tuburi rigide. Circulaţia sângelui este perturbată în aceste condiţii, fapt care compromite nutriţia organelor vitale. Aceasta este ateroscleroza din cauza căreia se produce  infarctul miocradic, AVC-urile (accidentele vasculare-cerebrale) anevrismele de aortă, arteriopatia membrelor inferioare sau insuficienţa cardiacă. Autorul acestui dezastru este colesterolul „rău“ –LDL , considerat un adevărat ucigaş al omului.

Puteți să țineți în frâu colesterolul rău cu ajutorul plantelor. Iată care sunt cele mai eficiente:

Anghinare şi rostopască

 O plantă care scade colesterolul în exces şi se adresează şi celor care au probleme cu funcţia biliară esta anghinarea. Însă, trebuie folosită cu moderaţie, o jumătate de linguriţă la cană pentru o perioadă de două săptămâni.Rostopasca este bună, de asemenea, şi pentru colesterol şi ca protecţie hepatică, dar nici această plantă nu trebui folosită un timp îndelungat, ci pentru o perioadă de 3-4 săptămâni, trei sferturi de linguriţă la cană.

Germeni de porumb
Un tratament naturist eficient pentru reducerea colesterolului este uleiul de germeni de porumb, cu condiţia ca acesta să fie utilizat în stare naturală, deoarece prin prăjire sau fierbere îşi pierde proprietăţile curative. În consecinţă, îl puteţi folosi cu succes atât la salate, precum şi la mâncăruri gătite, dar în acest caz uleiul se va adăuga la sfârşit, după prepararea lor prin fierbere.

Boabe de muştar
De trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, se înghite câte o linguriţă cu boabe de muştar (se găsesc la plafar). Le puneţi pe limbă şi le luaţi ca pe medicamente, cu apă, fără a le zdrobi. După circa trei săptămâni, colesterolul va ajunge la normal, iar după circa patru luni se normalizează şi nivelul lipidelor din sânge.

Infuzie de frunze de măslin

,,Cei care suferă de hipertensiune sunt mai anxioşi, iar colesterolul poate apărea din această cauză. Şi în acest caz ne adresăm cauzei şi nu efectului: frunzele de măslin ajută la scăderea tensiunii arteriale”, recomandă Gabriela Papazian- Urdareanu, medic primar, specialist în fitoterapie, acupunctură şi homeopatie, de la Centrul Naţional de Acupunctură.
Se beau, timp de 21 de zile pe lună, trei căni cu infuzie preparată din zece frunze de măslin la o cană cu apă. Infuzia trebuie consumată cu o jumătate de oră înaintea meselor principale.

Tinctură de salată verde
Alegeţi salată netratată cu îngrăşăminte chimice. Pentru prepararea tincturii aveţi nevoie de o jumătate de litru de alcool rafinat de cereale (preferabil de 50 de grade), în care se pun 300-400 g frunze verzi de salată şi mijlocii ca mărime. Se lasă şapte zile la macerat, scuturându-se din când în când. Se filtrează şi se iau câte 30 de picături, de trei ori pe zi, diluate cu ceai de ventrilică sau de pătlagină.

Ulei de măsline
Numeroase studii au dovedit că ulieul de măsline scade valorile LDL-ului (colesterolul rău) şi le creşte pe cele ale HDL-ului (colesterolul bun). E suficient să consumaţi două linguri cu ulei de măsline pe zi, pentru a scădea nivelul colesterolului, în mod semnificativ, într-o singură săptămână.

Zeamă de lămâie
Cumpăraţi lămâi de mărimea unui ou măricel. În fiecare zi tăiaţi una în jumătate – o parte o stoarceţi într-un pahar, cealaltă o tăiaţi mărunt şi o puneţi la fiert în 250 ml de apă cu o linguriţă cu zahăr. Se lasă să fiarbă la foc mic până când coaja se înmoaie, după care se ia, se scurge bine şi se combină cu sucul pus în pahar. Conţinutul se împarte în jumătate. O parte se ia dimineaţa, cu o jumătate de oră înainte de masă, cealaltă se ia cu o jumătate de oră înainte de masa de prânz. Urmaţi reţeta două-trei luni, apoi mergeţi la control.

Seminţe de in
Sunt o sursă bogată de Omega 3 şi de fibre solubile. După ce sunt date prin râşniţa de cafea, amestecaţi-le cu iaurt şi cu cereale la micul dejun. Un studiu realizat recent în Olanda a dovedit că inul – două linguri cu seminţe pe zi – duce la scăderea colesterolului cu aproximativ 18%! Dacă nu doriţi să le râşniţi, mestecaţi-le bine, deoarece, nefărâmiţate suficient, străbat tubul digestiv fără a-şi elibera conţinutul.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel