Cum puteți să tratați varicele acasă cu ingrediente din bucătărie

Mai mult de jumătate dintre romance se confruntă cu varicele. Potrivit medicilor specialişti, cele mai des întâlnite 10 cauze ale apariţiei varicelor sunt ereditatea, vârsta, sexul, lipsa exerciţiilor fizice, hainele prea strâmte, consumul de alcool în timpul zborurilor, obezitatea, băile fierbinţi, sauna şi deshidratarea.

Tratamentele tradiţionale pentru varice sunt intervenţiile chirurgicale şi terapia cu laser, însă acestea pot fi destul de costisitoare. Există însă și leacuri la îndemână pe care vi le puteți prepara acasa.

Oțet din cidru de mere

Oțetul din cidru de mere este foarte eficient în tratarea varicelor deoarece îmbunătățește circulația sângelui și are efect antiinflamator. Masați ușor zonele afectate cu oțet din cidru de mere nediluat, dimineața și seara.

Ulei de măsline

Uleiul de măsline îmbunătățește ciruclația sângelui și reduce durerea și inflamția cauzate de venele varicoase. Amestecați ulei de măsline și ulei cu vitamina E în catități egale și masați zonele afectate de două ori pe zi.

Vitamina E

Vitamina E ajută de asemenea la îmbunătățirea circulației sangvine. Aplicați ulei de vitamina E pe zonele afectate deoarece ajută în procesul de vindecare. Puteți folosi și creme sau pastile cu vitamina E.

Usturoi

Usturoiul reduce inflamația, îmbunătățește circulația sângelui și elimină toxinele din sânge.

Puneți într-un borcan șase căței de usturoi tăiați împreună cu sucul de la trei portocale și cu două linguri de ulei de măsline, apoi lăsați amestescul timp de 12 ore. Apoi folosiți câteva picături din această soluție pentru masarea zonelor afectate. După ce ați terminat masajul, înfășurați zona cu o cârpă de bumbac și rămâneți așa peste noapte. Încercați acest remediu pentru câteva luni pentru a observa rezultate semnificative.

De asemenea puteți încerca și câteva exerciții:

–         Ridicarea picioarelor deasupra nivelului inimii timp de 30 de minute, de trei sau patru ori pe zi, poate reduce umflarea si poate imbunatati fluxul de sange in vene;

–         Mișcările gleznei de mai multe ori pe parcursul zilei pot ajuta la trecea sângelui de la picioare inapoi la inimă. Acest lucru poate fi util mai ales pentru persoanele care stau în picioare pentru perioade lungi de timp;

–         Mersul pe jos este, de asemenea, un exercitiu foarte bun. Persoanele cu boli venoase cronice care merg mai putin de 10 minute pe zi au un risc mai mare de a dezvolta ulcere venoase decat cei care sunt mai activi fizic.

–         Înotul favorizează și el circulatia venoasă;

–         Faceti miscari energice de pedalare (de 15-20 ori) si incercati mersul pe calcaie;

–         Este util sa miscati in fiecare zi membrele inferioare printr-o actiune de forfecare (10-15 ori) si sa incercati mersul pe varfuri;

–         De ajutor sunt si miscarile de flexie/ extensie a degetelor de la picioare, tinand membrele inferioare usor ridicate si intinse (de pana la 20 de ori);

–          Balansul alternativ de pe varfuri pe calcaie este o alta modalitate buna de a stimuli circulatia venoasa.

Recent Posts

Prognoza meteo de Paște: Ploi în jumătate de ţară, cald în cealaltă jumătate

Avertizare meteorologică de Paște. ANM a făcut noi avertizări meeorologice: Sun prognozate ploi pe jumătate…

18 minute ago

Anevrismul aortic. Medicamentul care poate salva multe vieți

Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință…

48 de minute ago

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi! Potrivit experților, amorțeala membrelor…

o oră ago

Ceaiul care ajută la reumatism și la controlul zahărului din sânge

De aceea, iubitorii de ceai sunt mereu în căutarea unor variante care pot aduce beneficii…

2 ore ago

Sâmbăta Mare 2024. Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci

Sâmbăta Mare 2024. Sâmbăta Mare este ultima zi înainte de Paște. Pentru credincioși, este o…

2 ore ago

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii. Pentru Berbec, eforturile fizice aduc armonie…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic