duminică, aprilie 5, 2026
19.7 C
București

Cum recunoști un vampir energetic? Cu siguranță ai și tu pe lângă tine, acasă, la serviciu sau în cercul de prieteni

Cum recunoști un vampir energetic? Poate părea un subiect trivial, ușor de categorisit în zona ocultă, a „ghicitului în cafea”, dar problema vampirilor energetici este una cât se poate de științifică.

Vampirii de energie au fost recunoscuţi de psihologi, catalogaţi, analizaţi, făcând totodată obiectul unor cercetări ştiiţifice.

Ceea ce au în comun aceşti însetaţi de energia celuilalt este invidia, iar noi avem câteva mijloace la îndemână prin care ne putem apăra.

El poate fi intimidant, autoritar, furios, dar şi firav, vulnerabil si sensibil.

Citeste si…

Există şi o altă categorie de vampiri, cei care pune sub semnul întrebării totul, subminând orice activitate sau intenţie.

Atenţie însă  la vampirii de o anumită  factură: cei distanţi. Solitarii  nu cooperează şi resping  orice apropiere, atrâgând printr-o personalitate misterioasă şi inaccesibilă.

Cum să recunoşti un vampir energetic şi cum să te fereşti

Cum recunoști un vampir energetic? 15 semne de avertizare

  1. Nu știe șă-și păstreze cumpătul: se enervează pentru lucruri mărunte și simți că niciodată nu are răbdare atunci când este în preajma ta.
  2. Nu știe să se bucure de viață: își petrece timpul vorbind despre alți oameni, barfind și arătând cu degetul în loc să se concentreze pe lucrurile cu adevărat frumoase.
  3. Nu te acceptă cum ești tu: are anumite așteptări de la ține și de la cine ar trebui să fii pentru el.
  4. Nu are încredere în el: este întotdeauna nesigur cu privire la planurile de viitor, la alegeri, la schimbări, la viață.
  5. Nu vorbește decât despre el însuși.
  6. Nu îți pune întrebări cu privire la ce ai mai făcut și care a mai fost viața ta. Nu îi pasă foarte mult de stările și sentimentele tale.
  7. Nu știe să comunice, nu poate fi obiectiv și nici nu se poate pune niciodată în pielea unei alte persoane.
  8. Se plânge constant de relațiile pe care le are cu alți oameni, dar nu face nimic pentru a schimba lucrurile.
  9. Se simte nesigur în ceea ce privește succesul tău – niciodată nu te laudă, nu se mândrește cu ce ai reușit să faci până acum. Simte că este într-o competiție directă cu tine.
  10. Simți că nu te susține, nu te ajută, nu este acolo pentru tine în momentele dificile.
  11. Îl faci să se simtă nesigur atunci când încerci să îl ajuți.
  12. Niciodată nu te încurajează și chiar este gelos pe reușitele tale
  13. Niciodată nu îți ascultă sfaturile.
  14. Se enervează foarte des.
  15. Crede că varianta sa este întotdeauna cea mai bună variantă.
Alecu Carmen
Alecu Carmenhttp://www.doctorulzilei.ro
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

PONT. Acest obicei banal care scade cu 30% riscul de demență

Noi descoperiri sugerează că timpul petrecut în bucătărie poate...

HOROSCOP. Schimbare astrală majoră pentru cinci ZODII, începând din 7 aprilie 2026

Începând cu data de 7 aprilie 2026, configurațiile astrale...

REVOLUȚIONAR. O singură injecţie restabileşte auzul în doar câteva săptămâni

Vești bune pentru persoanele cu hipoacuzie! O terapie genică...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și