Sari la conținut

Cum să aplici corect fardul de pleoape

Fardul de pleoape este un produs nelipsit din trusa de farduri a unei femei. Deși este un produs popular, cu siguranță multe femei nu aplică fardul de pleoape corect și acesta  nu rezistă pe tot parcursul zilei.
”Înainte de a aplica fardul de pleoape propriu-zis, important este sa creați o bază pentru acesta. Puteți aplica pe pleoapa mobilă un strat fin de corector sau fond de ten pe care apoi să îl fixați cu un strat de pudră. Ca alternativă, puteți aplica o bază specială pentru fardul de pleoape”, explică Zsuzsa Hidi, Make-up Artist Melkior

Pentru a realiza machiajul ochilor aveți la dispoziție diferite formule de farduri de pleoape: farduri compacte, farduri pulbere și farduri cremoase.

  • Potrivit Zsuzsei, fardurile compacte se aplică foarte ușor, cu o pensulă din păr natural. Puteti aplica o singură culoare sau puteți crea un degrade între 2-3 culori, având grijă să estompați trecerea între culori pentru a nu se vedea o delimitare clară între acestea. Țineți cont și de forma ochilor pentru a putea face eventualele corecții necesare.
  • Fardurile pulbere se vor aplica prin tapotare cu ajutorul unei pensule din păr natural. ”Aceste farduri sunt, de obicei, foarte sidefate și paietate și vor fi folosite pentru a crea puncte de lumina pe suprafața pleoapelor”, adaugă Make-up Artist-ul.
  • Fardurile cremoase au o textură placuta si pot fi aplicate cu ușurință. Ele pot fi folosite ca atare sau pot fi folosite ca bază pentru fardurile compacte sau pulbere.

TRUC! Indiferent de formula aleasă, folosiți întotdeauna culori și texturi care să vă scoată ochii în evidență.
TRUC! De asemenea, puteți să utilizați și paletele duo sau trio care au 2 sau 3 nuanțe cromatice asortate sau complementare. Se pot aplica pe pleoape singure sau combinate.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel