Sari la conținut

Cum să prepari cea mai gustoasă tobă de casă

Din cuprinsul articolului

Toba de porc este un preparat care nu lipsește de pe masa tradițională de Crăciun. Iată cum să faceți ușor, tobă de casă, gustoasă și sănătoasă.

Ingrediente

  • capatana de porc – un sfert, 1.5 kilograme
  • inima de porc – o bucata, 300 de grame
  • ficat de porc – o bucata, 400 de grame
  • splina de porc – o bucata, 200 de grame
  • sorici – 100 de grame
  • slanina – 100 de grame
  • carne de porc – mai grasa, 200 de grame
  • stomac de porc – o bucata
  • cimbru – uscat, o lingurita
  • foi de dafin – cateva frunze
  • sare – dupa gust
  • piper – cateva boabe si macinat (dupa gust)
  • gelatina – un pliculet

Cateva precizari inainte sa ne apucam:

  • Eu am folosit stomac de porc cumparat din supermarket. Era intr-o caserola patrata si pastrat in sare. Vi-l recomand mai mult decat pe cel proaspat, decat daca il aveti din surse sigure. Stomacul se lasa peste noapte la inmuiat in apa cu otet, sa ii se duca mirosul. Apoi se intoarce pe dos si se elimina pielita interioara. O sa vedeti ca are tot felul de pielite cu grasimi pe acolo care trebuie indepartate. Sa il lasati asa pe dos pentru ca asa il vom umple. Cu interiorul la exterior.
  • Capatana de porc se parleste daca mai are par pe ea si se razuie cu un cutit de toata negreala de la parlit.

Sa ne apucam acum de toba:

  • Intr-o oala mare puneti la fiert bucata de capatana impreuna cu foi de dafin si boabe de piper.

Toba de porc Toba de porc

  • Intr-o a doua oala fierbeti organele si intr-o a treia, la inceput, puneti slanina si carnea de porc, si mai tarziu soriciul pentru ca fierbe mai repede decat cele doua. Punem si peste cele dintr-a treia oala foi de dafin si boabe de piper.

Toba de porc Toba de porc

  • Lasam toate ingredientele sa fiarba bine. La mine s-au fiert mai repede organele. Fierberea tuturor a durat cam doua ore jumate. Capatana fierbe cel mai greu. Cand carnea si slanina au fost aproape gata am adaugat si soriciul.

Toba de porc

  • Dupa ce se fierb toate le lasam sa se raceasca.

Toba de porc Toba de porc Toba de porc

  • Organele, slanina si carnea le-am taiat in cubulete. Soriciul si urechea porcului le-am taiat in feliute subtiri. Pe capatana de porc se mai afla carne si slanina pe care am desfacut-o si taiat-o, tot asa, in cubulete.

Toba de porc Toba de porc Toba de porc Toba de porc Toba de porc

  • Dupa ce ati terminat cu tocatul, puneti toate ingredientele intr-un castron si condimentati-le cu sare, piper si cimbru, dupa gust. Gustati sa vedeti daca are tot ce ii trebuie.

Toba de porc Toba de porc

  • Legati stomacul de porc cu sfoara la capatul mai subtire. Apoi incepeti sa il umpleti prin partea cealalta. Nu il umpleti pana la refuz pentru ca riscati sa se sparga la fiert.

Toba de porc Toba de porc

  • Acum puneti 2-3 plonice din zeama in care a fiert capatana si amestecati in ea gelatina.

Toba de porc Toba de porc Toba de porc

  • Turnati zeama in stomacul de porc peste carne. Nu puneti multa, ci cat sa se formeze gelatina printre bucatile de carne. Legati-o si la celalat capat.
  • Acum, folosind cel mai fin ac pe care il aveti, faceti cateva gauri prin care sa iasa aerul.
  • Toba se pune la fiert in zeama de la capatana amestecata cu cea de la carne. Se lasa la fiert 20 de minute pana se fierbe stomacul.
  • Se scoate din zeama si se pune pe un tocator de lemn. Peste toba se mai pune un tocator si peste el o greutate. Eu am folosit o oala cu apa, in lipsa de altceva. Se lasa asa la presat 12 ore.

Toba de porc Toba de porc Toba de porc

  • Dupa cele 12 ore este gata de taiat si savurat alaturi de ceapa rosie, mustar si hrean.

Pofta buna!

Sfaturi:

  1. In cazul tragic in care toba se sparge la fiert nu disperati. Culegti-o din oala impreuna cu bucatele care au iesit din ea. Folosind ata, ac, coaseti-o bine si mai turnati zeama printre cusaturi. Daca o puteti coase ati salvat masa de Craciun si orele depuse.

Sursa: gatesteusor.ro. 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel