Sari la conținut

Cum să trăiești mai mult cu 10 ani. Trei alimente fac diferența

alimente ce prelungesc viata
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
trei alimente pentru o viata mai lunga

Cum să trăiești mai mult cu 10 ani. După 50 de ani, trecerea la o dietă sănătoasă înseamnă 10 ani în plus de viață. Oamenii de știință au făcut totul public într-un studiu recent.

Așadar, trebuie să treci de la un plan alimentar haotic la o dietă sănătoasă. În alimentația zilnică trebuie adăugate trei alimente benefice: nucile, fructele și cerealele integrale. Aceste alimente fac diferența în ceea ce privește prelungirea vieții cu 10 ani.

Studiul, publicat recent în revista Nature Food, s-a bazat pe un model utilizat pentru a estima modul în care schimbările stilului de viață ar putea afecta speranța de viață a unei persoane și a folosit date despre 467.354 de participanți din UK Biobank, o bază de date biomedicale la scară largă și o resursă de cercetare care conține informații genetice și de sănătate despre o jumătate de milion de oameni din Marea Britanie.

Persoanele în vârstă de 40 de ani care și-au schimbat dieta ar putea câștiga aproximativ 10 ani la speranța lor de viață. Schimbarea a fost asociată cu un plus de 10,8 ani pentru femei și 10,4 ani pentru bărbați. Vorbim despre o dietă sănătoasă asociată longevității.

În schimb, dacă aveți o dietă normală, care include din când în când și mese nesănătoase, dar și alimente benefice, și treceți la un plan alimentar sănătos, asociat longevității, speranța voastră de viață poate crește cu circa trei ani. Asta dacă sunteți la vârsta mijlocie.

Dacă aveți 70 de ani însă și faceți aceste schimbări, speranța de viață poate crește cu aproximativ cinci ani.

„Câștigurile în ceea ce privește speranța de viață sunt mai mici cu cât întârzierea în inițierea îmbunătățirilor alimentare este mai mare, dar chiar și pentru cei care inițiază schimbările alimentare la vârsta de 70 de ani, câștigul în ceea ce privește speranța de viață este de aproximativ jumătate din cel obținut de adulții de 40 de ani”, au scris autorii studiului.

Dar, în general, autorii studiului au constatat că, cu cât schimbările în direcția unei diete sănătoase sunt mai mari, cu atât mai mari sunt câștigurile așteptate în ceea ce privește speranța de viață.

Alimentele care nu trebuie să lipsească dintr-o alimentație sănătoasă

alimente ce prelungesc viata
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cerealele integrale, fructele cu coajă lemnoasă și fructele normale au fost asociate cu cele mai mari creșteri ale speranței de viață.

Alimentele care au fost cel mai strâns legate de mortalitate

Cercetătorii de la Universitatea din Bergen, Norvegia, și de la Universitatea din Glasgow, Scoția, au constatat că cerealele integrale, nucile și fructele păreau să facă cea mai mare diferență pozitivă în ceea ce privește speranța de viață.

Alimentele care au fost cel mai strâns legate de mortalitate au fost băuturile îndulcite cu zahăr și carnea procesată, potrivit studiului.

Analiza cercetătorilor arată că o dietă asociată longevității constă într-un aport ridicat de lapte și produse lactate, legume, nuci și leguminoase și un aport moderat de cereale integrale, fructe, pește și carne albă.

De asemenea, o dietă sănătoasă pentru lonegvitate include un aport relativ scăzut de ouă, carne roșie și băuturi îndulcite cu zahăr și un aport scăzut de cereale rafinate și carne procesată.

Dieta care te ajută să trăiești mai mult

Acest plan alimentar mai sus prezentat de cercetători are legături strânse cu dieta mediteraneană, considerată pe scară largă una sănătoasă.

Dieta mediteraneană

Dieta mediteraneană pune accentul pe cereale integrale, proteine slabe, fructe și legume și grăsimi sănătoase, limitând în același timp alimentele procesate, precum și alimentele zaharoase și prăjite.

Modelul alimentar nesănătos, care a fost cel mai strâns asociat cu moartea prematură, nu conținea deloc cereale integrale, legume, fructe, nuci, leguminoase, pește, lapte și produse lactate, ori carne albă.

Autorii au recunoscut că studiul lor a arătat o corelație, nu o cauzalitate, între o dietă sănătoasă și o speranță de viață mai lungă.

„Constatările sunt în concordanță cu dovezile cunoscute despre tipurile de diete care duc la o viață mai lungă și mai sănătoasă la indivizi. De asemenea, trebuie remarcat faptul că o populație modelată este foarte diferită de una reală. Deși este posibil din punct de vedere tehnic și, de asemenea, sensibil, ca o persoană de 40 de ani să treacă de la decenii de alimentație nesănătoasă la decenii de alimentație sensibilă și echilibrată, acest lucru poate fi greu de realizat.

Această lucrare oferă dovezi suplimentare ale motivelor pentru care este bine pentru noi toți să promovăm o alimentație sănătoasă și echilibrată în fiecare etapă a vieții”, a spus profesorul Gunter Kuhnle, un cercetător în domeniul nutriției de la Universitatea din Reading, Anglia, conform Insider.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel