Sari la conținut

Cum se aranjează corect alimentele în frigider?

Nu mai păstraţi laptele în raftul de pe uşa frigiderului şi nu mai puneţi pâinea pe frigider! Se pare că până şi aceste mici amănunte pot fi esenţiale pentru prospeţimea şi siguranţa alimentelor. Iată cum trebuie aşezată corect mâncarea în frigider

Păstrarea prospeţimii alimentelor pentru mai mult timp şi reducerea cazurilor de toxiinfecţie alimentară depind foarte mult de modul în care aşezăm mâncarea în frigider, potrivit businessinsider.com.

Iată cum trebuie să aranjăm alimentele în frigider:

– pe raftul de sus, unde temperatura are cele mai mici variaţii, aşează brânzeturile, iaurturile şi ciocolata;

– pe raftul din mijloc se aşează caserolele cu carne gătită;

– pe raftul de jos, unde avem temperatura cea mai scăzută, se aşează cutiile cu lapte, ouăle, caserolele cu fructe de mare, pachetele cu carne crudă.

În sertare, acolo unde există un anumit nivel de umiditate, păstrăm verdeţurile. Unele fructe şi legume emit etilenă, care poate accelera procesul de degradare a alimentelor, astfel că ele trebuie păstrate separat, asigurând un nivel redus de umiditate.

În spaţiile de depozitare amplasate pe uşa frigiderului, unde temperatura este mai ridicată, putem aşeza sucul de fructe, maioneza, muştarul, sosurile, murăturile.

Când aşezăm carnea în frigider, aceasta trebuie să aibă ambalajul intact. Pentru o păstrare îndelungată aceasta trebuie ţinută în congelator. Pâinea nu poate fi păstrată mai mult de trei luni congelată.

Pâinea sau vinul nu trebuie aşezate deasupra frigiderului. Căldura emanată din spatele frigiderului va duce la alterarea acestora.

Temperatura în frigider trebuie menţinută la 4 grade Celsius, iar în congelator la aproximativ -17 grade.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel