Sari la conținut

Cum se manifestă bolile de plămâni provocate de țigările electronice. Medic român: ”Plămânii pacienților erau albi”

vapat
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
tigarile electronice, pericol pentru adolescenți

După ce în Statele Unite ale Americii au fost raportate sute de îmbolnăviri, cauzate de țigările electronice, iată că și românii cad victime. Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” , din Timișoara spune s-au întâlnit cu astfel de cazuri, dificil de tratat. 

„Practic am luptat pentru a le salva viața. E cu atât mai trist cu cât este vorba de oameni tineri, vârsta medie fiind de 45-47 de ani. Pentru una dintre paciente am cheltuit bugetul unei întregi secții ca să o salvăm”, a declarat directorul medical al unității sanitare, conf. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog, pentru renasterea.ro. 

Cei trei pacienți care au avut de suferit de pe urma utilizării țigărilor electronice au prezentat diagnosticul de bronhopneumonie severă. „Plămânii lor erau albi și prezentau insuficiență respiratorie acută. Au necesitat oxigenoterapie, erau la limită să fie intubați și să-i pierdem”, a explicat conf. dr. Cristian Oancea.

Potrivit acestuia, bolnavii au necesitat internare în spital pe parcursul a trei-patru săptămâni, iar după circa o lună, prezentau recăderi (revenire a bolii), fiind nevoie de o nouă spitalizare.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel