Sari la conținut

Cum se simte la autopalparea sânilor un nodul canceros

cancer mamar
sursa foto: Doctorul Zilei

Nodul canceros. Primul pas și cel mai simplu în prevenția cancerului de sân este autopalparea.  Peste 90% dintre cazurile de cancer mamar sunt tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. 70% dintre cazurile de cancer de sân sunt descoperite prin autoexaminare.

Frica de a merge la medic sau de a afla ce e în neregulă cu sânii tăi, doar amână un diagnostic și face vindecarea mai grea.

Când și cum se palpează sânii

Ai aici câteva sfaturi despre cum poți să îți faci palparea corect și ce trebuie să te trimită la medic:

CÂND. În primul rând, dacă ai încă menstruație, încearcă să îți faci examinarea la 5 – 7 zile după perioada de menstruație, când sânii sunt mai puțin tensionați. Ideal ar fi în aceeași zi a lunii. Dacă ești la menopauză, fixează-ți o zi pe lună (de ex. prima zi a lunii sau data ta de naștere).

CUM. Privește-ți sânii într-o oglindă, în timp ce ții mâinile pe lângă corp și apoi în șolduri. S-ar putea să te ajute să faci examinarea la duș după aplicarea unui gel de duș sau a unui ulei de piele. Pune un braț în spatele capului, iar cu cealaltă mână palpează-ți sânul. Ține palma întinsă și folosește vârfurile degetelor. Apasă ferm și asigură-te că acoperi treptat toată zona sânului. Ca să nu îți scape nicio suprafață, folosește mișcări concentrice – în sensul acelor de ceasornic, radiale – dinspre mamelon spre axilă, precum și de sus în jos. Repetă această procedură și la celălalt sân. Apoi repetă procedura stând culcat. Nu uita să palpezi și în zona axilei și să controlezi și mamelonul – pipăie-l, apasă-l cu două degete delicat, ca să verifici dacă curge ceva din el.

Modificări îngrijorătoare ale sânilor

CE. La ce trebuie să fii atentă? Te rugăm să observi cu atenție orice modificare apărută de la lună la lună și să urmărești nu doar nodulii, ci și următoarele lucruri: orice modificare de formă, culoare sau dimensiune a sânilor, precum și de textură a pielii:

  • încrețitură,
  • gropiță,
  • roșeață,
  • aspect de „coajă de portocală”.

La mamelon și areole să fii atentă dacă și-au schimbat culoarea, poziția, dacă mamelonul e întors (ascuns la interior în loc să fie la exterior), dacă curge (fluide apoase, lăptoase, galbene ori cu sânge).
În timpul examinărilor lunare o să te obișnuiești cu aspectul sânilor și o să observi imediat orice modificări și anomalii.

PASUL URMĂTOR. După examinarea sânilor, dacă observi orice modificare, chiar și noduli nedureroși, mergi cât mai repede la medic.

Poți simți la palpare diferența între un nodul canceros și unul benign?

Atunci când un nodul este canceros, femeile presupun adesea că va fi tare și rigid, dar un nodul canceros se poate simți moale și mobil. Nu este o regulă pe care să o poți urma și trebuie să știi că uneori, ceea ce se simte la palpare înfricoșător, poate fi benign, iar uneori, chiar dacă nu se simte atât de rău, poate fi cancer.
Care este cel mai bun sfat? Pentru a fi sigură că ești bine, de fiecare dacă când simți la nivelul sânilor o modificare care te neliniștește, mergi la o clinică specializată în diagnosticul afecțiunilor mamare pentru un consult și o recomandare.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel