Sari la conținut

Cum se vor desfășura slujbele religioase, în acest an? Comisia Europeană va impune imediat noile restricții

normalitate

În contextul pandemic actual, Comisia Europeană ia măsuri neașteptate pentru a preveni răspândirea virusului în sezonul sărbătorilor de iarnă. Iată cum vor fi organizate slujbele religioase în acest an!

Potrivit Hotnews.ro, Comisia Europeană nu susține ca slujbele religioase cu un număr mare de oameni să fie efectute fizic. În schimb, se va impune ca ceremoniile să fie transmise prin alt mod, precum cel online, televizat sau radio. Proiectul va fi publicat curând de Comisia Europeană și va cuprinde seria de măsuri anti-Covid-19 de sărbători, conform Rador.

Deoarece este esențial să învățăm din greșeli și să evităm ce s-a întâmplat în sezonul estival, este mai important ca oricând să respectăm măsurile de restricție. În caz contrar, toate eforturile făcute în ultimele luni pentru a diminua cazurile de infectare vor fi anulate. De asemenea, dacă situația scapă de sub control în perioada următoare, se riscă apariția unui al treilea val de pandemie.

 „Știu că cei care au magazine, baruri, restaurante vor ca restricțiile să se termine, dar trebuie să învățăm din experința din vară, evitând să repetăm aceleași greșeli. O relaxare prea rapidă și excesivă a măsurilor devine un risc pentru un al treilea val după Crăciun”, a declarat Ursula von der Leyen, în privința măsurilor.

Cum vor arăta ceremoniile religioase în acest an?

În ceea ce privește desfășurarea ceremoniilor religioase, acestea vor avea loc „cu respectarea deplină a regulilor”, susține Monseniorul Mario Meini, președintele Conferinței Episcopale Italiene (CEI).

„Dacă liturghiile și întrunirile comunitare sunt supuse unei griji deosebite și prudenței, acest lucru nu ar trebui să ne descurajeze. În ultimele luni a devenit clar cum este posibil să celebrăm slujbele în condiții de siguranță, în deplină conformitate cu regulile. Suntem siguri că va fi așa și la următoarea celebrare a Crăciunului și va continua să fie un bun semn de solidaritate cu toată lumea”, a subliniat Meini.

Modalitatea propriu-zisă prin care se vor săvârși ceremoniile religioase nu s-a stabilit încă. În el mai scurt timp, Consiliul permanent al CEI se va întruni pentru a stabili noile metode pentru desfășurarea liturghiilor. Deși Comisia Europeană nu recomandă ca activitatea să fie făcută fizic, acest lucru nu a fost stabilit încă.

 

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel