Sari la conținut

Cum slăbești RAPID după Sărbători. Diabetolog: „Vom obţine rezulate stabile şi benefice”

pilulele contraceptive

Cum slăbești RAPID după Sărbători. Pentru a slăbi după sărbători este esențial să ne stabilim obiective realiste și să le putem atinge puțin câte puțin pentru a nu ne descuraja.

„Primii paşi pe care îi avem de făcut ţin de mâncare, dar şi de activitate fizică. O siluetă care a câştigat două, patru kilograme în perioada de sărbătoare, poate foarte uşor, în câteva săptămâni, să revină la greutatea de dinainte dacă persoana respectivă începe un program de mers pe jos, să meargă la sală, pentru că sportul are un efect diuretic şi, tot lichidul care s-a acumulat din cauza dulciurilor în special, dar şi din cauza alcoolului, prin mişcare va fi eliminat.

Renunţăm şi la alcool, un important factor care ne duce la acest câştig rapid ponderal şi, un kilogram se va vedea din prima săptămână cu această metodă. Apoi, dacă luăm cina la ora 19 cel târziu, vom avea un efect de uşurare. Toate alimentele cu uşor efect diuretic şi laxativ, ne vor face bine şi fizic dar şi psihologic”, a spus dr. Ruxandrea Pleșea, la Antena 3.

Cu ce combinăm preparatele rămase de la Sărbători

„Toate aceste alimente sunt în mare parte, legumele şi fructele. Salatele care se pot combina, chiar şi cu preparatele care ne-au mai rămas de la sărbătoare, cu cârnaţii, cu toba. Dacă o bucăţică de tobă este într-o mare de andive cu muştar, vom fi foarte câştigaţi.Cârnaţii, alături de o salată de varză roşie, sau de varză de Bruxelles la cuptor, sau legume coapte.

De exemplu, sfecla, morcovul, ţelina, sunt o garnitură extraordinară pentru o fritptură de porc, sau pentru cârnaţi. Alegem nişte alimente cu acest potenţial diuretic, ca să ne ajute să ne dezumflăm”, a mai spus medicul diabetolog.

„Dacă ştim că am mâncat prost câteva zile, kilogramele acumulate sunt reprezentate în mare parte de exces de lichid şi se vor duce foarte repede.

Dacă, însă, la noi, Sărbătorile au început în decembrie, avem mai mult de lucru şi s-ar putea să ne ia chiar două-trei luni, până reuşim să pierdem kilograme, care de această dată vor fi de grăsime şi nu doar de lichid, acumulate în exces. Aşa că depinde, fiecare ce a făcut, însă paşii pentru toată lumea sunt aceiaşi.

Reîmprietenirea cu legumele, cu salatele, cu legumele gătite, ele trebuie să fie baza, iar restul, carnea, brânza sau oul trebuie să fie condimentele care vin pe lângă aceste legume.

„Vom obţine rezulate stabile şi benefice”

Cum slăbești RAPID după Sărbători. Trebuie să revenim la un program fix de mese, cu doar trei mese pe zi, pentru că ciugulitul şi mâncatul încontinuu la televizor înseamnă o stimulare hormonală pentru îngrăşare. Dacă noi calmăm, mai ales doamnele, acest joc hormonal, vom obţine rezulate stabile şi benefice. Scoatem alcoolul total din dietă. Sucurile sper că nu au fost nici măcar de sărbătoare.

Trebuie să începem să reducem şi din porţile de carbohidraţi. Unii foarte ambiţioşi vor tăia de tot carbohidraţii: pâine, paste, orez, cartofi.

Acest lucru va merge bine în prima, a doua săptămână, însă ulterior, aceste persoane vor simţi nevoia de dulce şi se vor reîntoarce la prăjiturele, cozonaci, colaci, etc. Nu vrem să avem perioade cu mâncat mult, mâncat foarte puţin şi vrem ceva echilibrat.

Reducem deci carbohidraţii, dar nu îi eliminăm de tot şi îi alegem doar pe cei buni, carbohidraţii lenţi. Adică, în loc de orez alb va fi orez roşu sau integral. În loc de pâine albă va fi pâine integrală şi în felul acesta ne construim de fapt o dietă cu care să ajungem până la primăvară”, a mai spus Ruxandra Pleșea.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel