Cum te poate ajuta telefonul mobil să scapi de kilogramele în plus

O nouă aplicaţie pentru smartphone-uri ar putea fi cheia către o dietă reuşită, potrivit cercetătorilor britanici

Aplicaţia concepută de o echipă de doctori britanici doreşte să promoveze „memoria alimentară”, astfel încât oamenii să-şi amintească ce au mâncat şi să fie astfel încurajaţi să evite gustările calorice.

Aplicaţia are trei părţi:

–         înainte de consuma un aliment sau de a bea o băutură, utilizatorul fotografiază ceea ce urmează să fie consumat

–         după ce termină de mâncat sau de băut, utilizatorul priveşte apoi fotografia realizată şi răspunde la câteva întrebări despre experienţă: „aţi mâncat tot?” şi „cât de plin vă simţiţi?”

–         înainte să mănânce din nou, utilizatorul priveşte toate imaginile realizate în cursul acelei zile, primind totodată un mesaj ce îi îndeamnă să-şi reamintească ce au mâncat deja.

Cercetătorii au recrutat 12 pe persoane supraponderale sau obeze şi le-au monitorizat de-a lungul a patru săptămâni în cadrul unui studiu pilot. Voluntarii au accesat aplicaţia de peste 5 ori pe zi, în medie, înregistrând 2,7 „episoade” zilnice de mâncat sau băut.

De-a lungul perioadei studiate, participanţii au slăbit în medie 1,5 kilograme. Şase voluntari au slăbit un kilogram sau mai mult, patru au slăbit între sub un kilogram, iar ceilalţi doi au crescut în greutate cu 100 şi respectiv 400 de grame.

„Conştientizarea alimentelor consumate şi pierderea în greutate reuşită sugerează că această metodă ar putea fi utilă”, afirmă Eric Robinson, cercetător de la Universitatea Liverpool.

„Deşi studiul nostru a fost foarte scurt, cu timp limitat de contact şi fără sfaturi nutriţionale, el a avut acest rezultat, lucru încurajator”, a mai spus Robinson.

Cercetarea a fost prezentată în cadrul Congresului European asupra Obezităţii ce a avut loc la Liverpool.

 

Recent Posts

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

29 de minute ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

59 de minute ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

o oră ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

2 ore ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

2 ore ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic