Categories: Stil de viaţă

Cum te pregătești înainte de testul COVID. Regulile dinaintea testării pe care e bine să le știi

Testul COVID a devenit, din păcate, o realitate a vieții pe care o trăim. De aceea, este bine să știi care sunt cele mai recomandate reguli atunci când mergi să faci un test.

Te comporți ca în cazul analizelor de sânge? Poți bea apă? Poți mânca?

Potrivit unei documentări realizate de cotidianul Libertatea, acestea sunt câteva din regulile de bună practică înaintea unui test COVID.

Unele clinici recomandă ca pacientul să nu mănânce, să nu bea apă și să nu fumeze cu 30 de minute înainte de recoltare, însă Maria Nica, șefa laboratorului “Victor Babeș”, spune că altele sunt principalele recomandări în cazul unei testări COVID-19.

“Se recomandă să se sufle nasul înainte de recoltare, pentru că mucusul și fibrina din secrețiile nazale sunt factori inhibitori ai reacției de PCR”, a mai spus șefa de laborator de la “Victor Babeș”, care are o experiență de 30 de ani în laborator.

Măsura de a nu mânca sau a bea înainte cu 4 ore de testare este mai degrabă una de precauție, dar nu o obligativitate.

De asemenea, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, a precizat pentru Libertatea că nici fumatul nu afectează recoltarea probelor COVID-19: “Testul de coronavirus este un test genetic, care nu este influențat de consumul de alimente, de băutul apei sau de fumat”.

Și medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, de la Spitalul Militar din București, a pus accent pe recoltare, nu pe săritul mesei înaintea testării, spunând că este important “să se intre cu bețișorul cât mai profund”.

Recomandările medicilor intervievați de Libertatea se găsesc integral AICI.

Recent Posts

Anevrismul aortic. Medicamentul care poate salva multe vieți

Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință…

14 minute ago

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi

5 motive pentru care membrele tale amorțesc în timp ce dormi! Potrivit experților, amorțeala membrelor…

43 de minute ago

Ceaiul care ajută la reumatism și la controlul zahărului din sânge

De aceea, iubitorii de ceai sunt mereu în căutarea unor variante care pot aduce beneficii…

o oră ago

Sâmbăta Mare 2024. Tradiții și obiceiuri: Ce NU ai voie să faci

Sâmbăta Mare 2024. Sâmbăta Mare este ultima zi înainte de Paște. Pentru credincioși, este o…

2 ore ago

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii. Pentru Berbec, eforturile fizice aduc armonie…

2 ore ago

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic