Sari la conținut

Cum trebuie să alegem peștele? Iată câteva trucuri simple

Medicii din întreaga lume, dar și Organizația Mondială a Sănătății încurajează consumul de pește datorită proprietăților sale. Pe lângă doza de sănătate oferită, peștele se bucură și de un număr scăzut de calorii, fiind ideal într-o cură de slăbire.

Iată câteva trucuri la care să fim atenți atunci când achiziționăm un pește.

„Cel mai sfânt test, la orice peste, este atigerea, să nu fie moale, în special în zona burții. Trebuie să fie ferm, să nu ne intră degetul practic în burta peștelui. Chiar dacă sunt anumite sortimente care prin caracteristicle lor sunt așa, în momentul în care am luat degetul, în genera își revine foarte ușor la forma inițială, are o elasticitate”, spune Bogdan Meica, managing partner raionul Floreasca pentru emisiunea Sfaturi de Sănătate.

De asemenea, şi branhiile pot fi un indiciu important pentru a verifica prospeţimea peştelui.

„Tot ce ţine de zona de branhii, în general să fie un aspect viu, să nu pară practic mort. Foarte important este şi mirosul. În orice moment la peşte, când simţim un miros care pare că nu este ce ar trebui să fie,  nu ne mai punem întrebarea dacă e ok sau nu, pur şi simplu e mai safe să spunem nu”.

De-a lungul tipmpului, mulţi dintre consumatori s-au obişnuit să verifice peştele şi după ochi.

„În momentul în care nu sunt clari sau sunt puţin tulburi, spun că peştele nu este proaspăt. Ăsta chiar e un mit. În mare parte, peştele proaspăt se transportă cu fulgi de gheaţă deasupra şi în momentul în care gheaţa ajunge în contact cu ochii peştilor, se întâmplă fenomenul de ardere şi poate să apară această peliculă albă, peştele să fie extrem de proaspăt, dar ochii să pară tulburi. Nu e cel mai relevant test”.

Şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au câteva sfaturi pe care trebuie să le urmăm pentru a avea un peşte prospăt pe masă:

  • Acordaţi o atenţie deosebita aspectului exterior al produsului pentru a vă forma o primă apreciere asupra gradului de prospeţime;
  • Nu achiziţionaţi produse cu suprafaţa mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, aspect de vechi etc.;
  • Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte pentru care aveţi îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare;
  • Urmăriţi modul de etichetare a peştelui şi produselor din peşte şi nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate.
  • Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită;
  • La cumpărarea peştelui şi produselor din peşte, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea produsului.

 

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: