miercuri, aprilie 8, 2026
9.4 C
București

Cum trebuie să fie cu adevărat o relaţie. Nu se poate explica logic, ci se trăiește

Cum trebuie să fie cu adevărat o relaţie. Ne plictisim unii de alţii – prietenii de prieteni, soţii între ei, dar asta arată că de fapt între noi nu există relaţii adevărate.

Ca să mă plictisesc de cineva trebuie să-l epuizez, să-l ştiu ca în palmă. Or, persoana este infinit de adâncă, fiind chip al Treimii neajunse.

Dacă ne plictisim de om înseamnă că îl privim doar la suprafaţă. Dar atunci suntem superficiali şi ne plictisim şi de noi înşine. De aceea căutăm tot timpul noul de suprafaţă.

Citeste si…

Omul modern, în general, habar nu are ce înseamnă adâncimea unei relaţii. El este învăţat să fie superficial, din leagăn până la mormânt, prin modul de viaţă care i se impune. Esenţa căderii Evei este superficialitatea. Diavolul a îndemnat-o să fie superficială, promiţându-i cunoaşterea adevărată. Poate că a fost şi ea puţin superficială mai dinainte, din libera ei voinţă. Era cu neputinţă să epuizeze de contemplat creaţia lui Dumnezeu. Faptul că a dat atenţie şarpelui arată că încă poate nu se adâncise cu totul în ceea ce i se oferise să contemple („tot pomul”). Dacă ar fi adâncit cu adevărat contemplarea creaţiei, ar fi fost atât de uimită şi acaparată încât nu ar mai fi avut timp de nimic altceva.

Poate prima neascultare, mult mai subtilă, a fost că nu a urmat sfatul lui Dumnezeu de a mânca din tot pomul. Şi noi cădem, în general, pentru că nu ne ţinem cu tărie de cugetarea necontenită la Dumnezeu. Ori de câte ori ne îngăduim să ne rupem de El, diavolul poate avea intrare.

Adevărata relaţie între doi oameni nu poate fi decât aceea de a se umple unul de altul. Şi totuşi, simţind că eşti plin de celălalt, voieşti să te umpli şi mai mult, şi simţi că ai şi mai mult loc să-i încapi.

Citeste si…

Deci, umplerea nesăturată de celălalt presupune golirea nemărginită de sine, lărgirea la nesfârşit a inimii tale. Cum amândoi prietenii se lărgesc necontenit, este nevoie ca fiecare să simtă că el trebuie să se lărgească mai mult decât lărgirea celuilalt, să crească mai mult decât creşterea celuilalt.

Fiecare trebuie să iasă de la sine în întâmpinarea celuilalt. Aceasta este prietenia reală. Această lărgire este de neînţeles omului lumii. Ea este taina Maici Domnului, al cărei pântece este mai desfătat, mai larg, decât cerurile, şi a tuturor sfinţilor care îl încap pe Iisus în inimile lor. Este ceva ce nu se poate explica logic, ci care se trăieşte. Sfântul Ioan Gură de Aur, Extras din ”Cuvantari despre viata de familie”, trad. Părintele Marcel Hanches, Ed. Invierea, 2005

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Săptămâna Mare aduce o resetare karmică rară pentru două zodii. Universul le oferă bani și noroc din plin

Săptămâna Mare vine cu o încărcătură emoțională puternică pentru...

6 secrete ale sportului pentru sănătate. Cum să faci mișcare corect chiar dacă ai probleme medicale

Activitatea fizică este astăzi considerată unul dintre cele mai...

Contestarea deciziei de pensionare: Ce poți face dacă statul ți-a dat mai puțin decât meriți

Dr. Radu Pavel, Avocatul Coordonator al Societății Românești de...

Țara din Europa unde câștigi mii de euro fără facultate. Se caută masiv angajați

Luxemburgul vine cu vești bune pentru cei care își...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Despărțirea este oficială la Casa Regală: relația dintre cei doi nu a mai putut fi salvată

Relația tensionată dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul...

Noua tendință brutală din dating. Generația Z avertizează că este mai dureroasă decât „ghosting”

Relațiile moderne devin tot mai complicate. După fenomenul „ghosting”,...

Ramadanul 2026 se apropie. Ce este această sărbătoare și de ce este importantă

Considerată o perioadă unică din an, Ramadanul transformă viața...

Vindecarea și legătura acestuia cu Harul, energia lui Dumnezeu

În viziunea teologiei creștine, și cu precădere în cea...

Citește și