Sari la conținut

Daniel Baciu: „Toate pensiile vor fi indexate cu 100% din rata inflației, la care se mai adaugă și ..”

pensie
Sursă foto: Getty Images
recalculare pensii

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a anunțat la Realitatea PLUS că toate pensiile vor crește începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit acestuia, noua lege a pensiilor include un mecanism clar de indexare care va asigura creșterea anuală a pensiilor în funcție de rata inflației și de creșterea economică.

Începând cu anul 2025, pensiile din România vor primi o creștere semnificativă, potrivit unei decizii luate de Guvern. Concret, pensiile vor fi indexate cu inflația pe baza cifrelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), ceea ce va duce la o creștere estimată la 10,4%. Această măsură urmărește să îi ajute pe pensionari să facă față creșterii costurilor de trai și să își mențină puterea de cumpărare.

Daniel Baciu: „Toate pensiile vor fi indexate cu 100% din rata inflației!”

„În momentul când vom avea indexarea, la 1 ianuarie, cu rata inflației și indexarea și la 1 ianuarie și pe fiecare an, ele vor ajunge la un moment dat toate la fel, la aceeași contributivitate egală vor fi pensii egale în plan, dar nu se poate face dintr-odată, imediat de la 1 septembrie lucrul acesta. Dacă făceam lucrul acesta, efortul nu mai era de 10 miliarde, probabil că era de 50 de miliarde, numai pe 4 luni de zile.

Acum lucrurile sunt foarte clare în lege, obligatoriu, în luna ianuarie, toate pensiile vor fi indexate cu 100% din rata inflației, la care se mai adaugă și câștigul salarial mediu brut pe economie, încă 50%, cei 2 indicatori sunt foarte clari, foarte transparenți, care ne comunică INS”, a spus Daniel Baciu, la Realitatea PLUS.

pensie
Sursă foto: Media Flux

Indexarea pensiilor în funcție de inflație este o practică obișnuită în România, efectuată de obicei la începutul fiecărui an.

Această procedură vizează ajustarea pensiilor în funcție de evoluția prețurilor de consum, asigurându-se că beneficiarii de pensii nu sunt dezavantajați de creșterea generală a prețurilor.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel