Coronavirusul își pierde 90% din capacitatea de a ne infecta în decurs de 20 de minute de la transportul aerian – cea mai mare parte a pierderii survind în primele cinci minute, sugerează primele simulări din lume despre modul în care virusul supraviețuiește în aerul expirat, potrivit The Guardian.
Descoperirile subliniază din nou importanța transmiterii Covid pe distanță scurtă, distanțarea fizică și purtarea măștii fiind probabil cele mai eficiente mijloace de prevenire a infecției. Ventilația, deși încă merită, este probabil să aibă un impact mai mic.
„Oamenii s-au concentrat asupra spațiilor prost ventilate și s-au gândit la transmiterea prin aer peste metri sau peste o cameră. Nu spun că nu se întâmplă, dar cred că totuși cel mai mare risc de expunere este atunci când ești aproape de cineva”, a spus profesorul Jonathan Reid, director al Centrului de Cercetare a Aerosolilor de la Universitatea din Bristol și autorul principal al studiului.
„Când te îndepărtezi, nu numai că aerosolul este diluat în jos, ci și mai puțin virus infecțios, deoarece virusul și-a pierdut infectivitatea [ca urmare a timpului].”
Până acum, ipotezele noastre despre cât timp supraviețuiește virusul în picături mici din aer s-au bazat pe studii care au implicat pulverizarea virusului în vase sigilate numite tobe Goldberg, care se rotesc pentru a menține picăturile în aer. Folosind această metodă, cercetătorii americani au descoperit că virusul infecțios mai poate fi detectat după trei ore. Totuși, astfel de experimente nu reproduc cu exactitate ceea ce se întâmplă atunci când tușim sau respirăm.
În schimb, cercetătorii de la Universitatea din Bristol au dezvoltat un aparat care le-a permis să genereze orice număr de particule minuscule, care conțin viruși și să leviteze ușor între două inele electrice, între cinci secunde și 20 de minute, controlând în același timp strâns temperatura, umiditatea și UV, dar și intensitatea luminii din jurul lor. „Este prima dată când cineva a reușit să simuleze efectiv ceea ce se întâmplă cu aerosolul în timpul procesului de expirare”, a spus Reid.
Studiul, care nu a fost încă revizuit de colegi, a sugerat că, pe măsură ce particulele virale părăsesc condițiile relativ umede și bogate în dioxid de carbon ale plămânilor, pierd rapid apă și se usucă, în timp ce tranziția la niveluri mai scăzute de dioxid de carbon este asociat cu o creștere rapidă a pH-ului. Ambii acești factori perturbă capacitatea virusului de a infecta celulele umane, dar viteza cu care particulele se usucă variază în funcție de umiditatea relativă a aerului înconjurător.
Când aceasta a fost mai mică de 50% – similar cu aerul relativ uscat găsit în multe birouri – virusul și-a pierdut aproximativ jumătate din infectivitate în cinci secunde, după care declinul a fost mai lent și mai constant, cu o pierdere suplimentară de 19% în timpul următoarele cinci minute. La 90% umiditate – aproximativ echivalent cu o cameră cu aburi sau duș – scăderea infecțiozității a fost mai treptată, 52% dintre particule rămânând infecțioase după cinci minute, scăzând la aproximativ 10% după 20 de minute, după care acestea nu au existat nicio diferență între doua conditii.
Cu toate acestea, temperatura aerului nu a făcut nicio diferență în ceea ce privește infecțiozitatea virală, contrazicând credința larg răspândită că transmiterea virală este mai scăzută la temperaturi ridicate.
„Înseamnă că, dacă mă întâlnesc cu prieteni la prânz într-un pub astăzi, principalul [risc] este probabil ca eu să transmit virusul prietenilor mei sau prietenii mei să mi-l transmit mie, mai degrabă decât să fie transmis de la cineva din cealaltă parte a camerei”, a spus Reid. Acest lucru evidențiază importanța purtării măștii în situațiile în care oamenii nu se pot distanța fizic, a adăugat el.
