Din cuprinsul articolului
Chiar și formele ușoare de COVID-19 pot produce modificări persistente la nivelul creierului, spre deosebire de gripă, care pare să lase sechele mai ales în plămâni. Aceasta este concluzia unui nou studiu realizat de cercetători de la Tulane University, care a comparat, pentru prima dată în mod direct, efectele pe termen lung ale celor două infecții asupra creierului și plămânilor.
Rezultatele ajută la explicarea simptomelor neurologice frecvente din long COVID, precum ceața mentală, oboseala sau schimbările de dispoziție.
Cercetarea a fost publicată în revista științifică Frontiers in Immunology și arată că, deși ambele virusuri pot provoca leziuni pulmonare persistente, doar infecția cu SARS-CoV-2 este asociată cu inflamație cerebrală de durată și afectarea vaselor mici de sânge din creier, chiar și după ce virusul nu mai este detectabil în organism.
Ce au urmărit cercetătorii
Echipa coordonată de profesorul Xuebin Qin, specialist în microbiologie și imunologie la Tulane National Biomedical Research Center, a pornit de la o întrebare simplă: ce diferențiază, la nivel biologic, COVID-19 de alte infecții respiratorii frecvente, precum gripa, atunci când simptomele persistă mult timp după faza acută a bolii?
Pentru a răspunde, cercetătorii au folosit un model experimental pe șoareci, analizând țesut pulmonar și cerebral la săptămâni după ce infecția fusese eliminată. Scopul a fost separarea efectelor comune oricărei infecții respiratorii severe de cele specifice SARS-CoV-2.
Ce se întâmplă în plămâni după gripă și COVID-19
La nivel pulmonar, rezultatele au fost parțial similare. Ambele infecții au lăsat în urmă semne de inflamație persistentă și acumulare de colagen, o proteină asociată cu cicatrizarea țesuturilor. Aceste modificări pot rigidiza plămânii și pot explica senzația de respirație greoaie raportată de unele persoane săptămâni sau luni după boală.
Diferențele au apărut însă în mecanismele de vindecare. După gripă, plămânii au activat procese de regenerare, trimițând celule specializate în zonele afectate pentru a reface mucoasa căilor respiratorii. După COVID-19, acest răspuns reparator a fost mult mai slab, ceea ce sugerează că virusul interferează cu capacitatea naturală a plămânilor de a se reface complet.
Amprenta distinctă a COVID-19 asupra creierului
Cele mai clare diferențe au fost observate în creier. Deși nici virusul gripal, nici SARS-CoV-2 nu au fost detectate direct în țesutul cerebral la momentul analizelor, șoarecii care trecuseră prin COVID-19 prezentau semne persistente de inflamație cerebrală și mici leziuni vasculare, inclusiv microhemoragii.
Analizele genetice au arătat activarea continuă a unor căi inflamatorii și perturbări în sistemele care reglează serotonina și dopamina, neurotransmițători esențiali pentru memorie, dispoziție, motivație și nivel de energie. Aceste modificări au lipsit aproape complet la animalele care avuseseră gripă.
„În ambele infecții am observat leziuni pulmonare de durată, dar efectele persistente asupra creierului au fost specifice SARS-CoV-2”, a explicat profesorul Xuebin Qin. „Această diferență este esențială pentru înțelegerea long COVID.”
De ce contează aceste rezultate
Descoperirile oferă o explicație biologică solidă pentru simptomele neurologice raportate frecvent de pacienții cu long COVID, inclusiv dificultăți de concentrare, oboseală cronică și modificări emoționale. Inflamația cerebrală și afectarea microvasculară pot altera comunicarea dintre regiuni ale creierului, chiar în absența virusului.
În același timp, studiul sugerează că long COVID nu este doar o prelungire a unei infecții respiratorii obișnuite, ci o afecțiune cu mecanisme distincte, care necesită strategii de monitorizare și tratament diferite față de cele folosite după gripă.
Prin identificarea acestor modificări biologice, cercetarea deschide calea către dezvoltarea unor terapii țintite, menite să limiteze inflamația cerebrală și să protejeze vasele de sânge, reducând riscul de simptome persistente.
Ce urmează
Autorii subliniază că rezultatele provin din modele experimentale și trebuie confirmate prin studii clinice la oameni. Totuși, datele susțin ideea că evaluarea pacienților după COVID-19 ar trebui să includă nu doar funcția respiratorie, ci și monitorizarea simptomelor neurologice, chiar și după forme aparent ușoare ale bolii.
