Sari la conținut

De ce e indicat să bei zilnic alcool?

Persoanele de vârstă mijlocie care consumă zilnic maximum un pahar cu alcool prezintă cu 20% mai puţine riscuri de a dezvolta insuficienţă cardiacă mai târziu în viaţă, potrivit unui studiu realizat în SUA.

Cercetătorii americani au efectuat un studiu pe aproape 15.000 de persoane şi au descoperit că un consum de până la şapte pahare cu alcool pe săptămână este asociat cu scăderea cu 20% a riscului de maladii cardiace pentru bărbaţi, în comparaţie cu cei care nu beau deloc, informează dailymail.co.uk.

În cazul femeilor, riscul era cu 16% mai scăzut, potrivit unui raport publicat în European Heart Journal.

Cercetări anterioare au descoperit că un consum mic de alcool protejează sănătatea inimii, dar acesta este primul studiu care a cercetat în profunzime insuficienţa cardiacă. Această boală apare în urma unor probleme la inimă ce slăbesc muşchiul cardiac, care nu mai pompează eficient sângele în corp.

Insuficienţa cardiacă provoacă probleme precum oboseală, dificultăţi respiratorii, creşterea pulsului şi umflarea gleznelor şi poate duce la complicaţii severe.

O echipă condusă de Scott Solomon, profesor de medicină la Harvard Medical School, a analizat date provenind de la 14.629 de persoane cu vârsta cuprinsă între 45 şi 64 de ani, în perioada 1987 – 1989. Voluntarii erau chestionaţi şi în legătură cu consumul de alcool la intervale regulate.

În cei 25 de ani care au urmat, 1.271 de bărbaţi şi 1.237 de femei au dezvoltat insuficienţă cardiacă.

Rata cea mai scăzută a insuficienţei cardiace s-a înregistrat în rândul voluntarilor care consumau până la 7 pahare cu alcool pe săptămână, iar rata cea mai mare de îmbolnăvire a fost descoperită în rândul foştilor consumatori de alcool.

Un pahar cu alcool a fost definit, pentru acest studiu, ca o băutură care conţine 14 grame de alcool, echivalentul a aproximativ 125 de mililitri de vin, 250 de mililitri de bere sau 30 de mililitri de băuturi spirtoase, precum votca şi whiskey-ul.

Voluntarii care obişnuiau să consume alcool, dar au renunţat prezentau cel mai mare risc de a suferi de insuficienţă cardiacă, comparativ cu persoanele abstinente.

În schimb, cercetătorii au identificat un risc de deces cu 47% mai mare în cazul bărbaţilor şi cu 89% mai mare în cazul femeilor care consumau peste 21 de pahare cu alcool pe săptămână la începutul studiului.

„Rezultatele studiului arată că un consum moderat de alcool nu contribuie la un risc crescut de insuficienţă cardiacă şi ar putea avea chiar un rol protector în acest sens. Pe de altă parte, consumul masiv de alcool este cu certitudine un factor de risc pentru deces, din orice cauze”, a declarat cercetătorul Scott Solomon.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel