Sari la conținut

De ce se așteaptă la urgențe și de ce nu sunt preluați pacienții în ordinea sosirii?

Spitalul Judetean Constanta
Sursă foto: Spitalul Județean Constanțța, Serviciul UPU
Scandal la Spitalul Judetean Constanta

Medicul șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Alba, Aurel Crișan, a fost invitatul jurnalistului Emil Pojar, la Radio Alba24.

Cei doi au discutat despre timpii de așteptare la UPU, iar domnul doctor a explicat regula de preluare a pacienților în cadrul Serviciului de Primiri Urgențe.

”De multe ori, oamenii au percepția că mă duc și sunt tratat repede, numai că s-ar putea să ai ghinionul ca să vină urgențe mari, adevărate și atunci auzim replici de genul: eu am venit înaintea doamnei.

Da, dar te-a ferit Dumnezeu să fii de gravitatea doamnei”, a explicat domnul doctor Aurel Crișan.

Domnul doctor a mai adăgat că de multe ori a fost pus în situația de a lua pacienți mai expansivi sau aparținătorii acestora și să îi ducă în urgență, în spatele ușilor pentru a le arăta situați pacienților care au avut prioritate.

„Le-am prezentat situația: uite, paturile sunt ocupate, pacientul acela e intubat, suflă cu ajutorul ventilatorului, iar celălat e în stare de comă și așa mai departe.

Spune-mi dumneata pe care să-l ridic de pe pat ca să îl introduc pe domnul sau doamna cu carre ai venit. Scuzați, îmi pare rău!

Sigur că nu putem face chestea asta, că nu suntem la UPU „porți deschise” de fiecare dată, dar cred că trebuie să fie înțelegere atât din partea aparținătorilor și a pacienților, cât și din partea noastră”, a adăugat medicul.

Continuarea interviului poate fi viualizată pe Alba24.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel