Sari la conținut

De ce se numește guta ”boala oamenilor bogați” și cum o poți ameliora prin alimentație

acidul uric
Sursă foto: pixbay.com

Guta este o formă dureroasă de artrită care, în trecut, era considerată boala oamenilor bogați, care consumau foarte multă carne de vânat (bogată în purine).

În prezent, guta afectează multă lume, mai ales bărbații, și este asociată cu regimul alimentar al unei persoane, caracterizat de consumul excesiv de carne, fructe de mare și alcool. Pe lângă tratamentul medicamentos, în gută este foarte importantă respectarea unui regim alimentar.

Proteinele trebuiesc evitate

Se formează din cauza cristalelor de urați care, practic, se fixează la încheieturile mici. Criza, practic, apare cu o durere violentă a degetului mare și înroșirea degetului. Asta este o simptomatologie, dar și o dovadă clinică că există problema de gută la persoana respectivă. Se întâmplă ca, în această problemă, proteinele să nu mai fie metabolizate cum trebuie. Deci este un dereglaj în metabolismul protidic.

Proteinele nu mai sunt descompuse total și atunci acidul uric care rezultă nu mai este eliminat total din organism și se depune sub formă de cristale de urați. Aceste cristale de urați se pot depune la încheieturile mici, la falangele degetelor. De multe ori guta reprezintă și o artrită, adică o inflamare a articulațiilor mici și se manifestă printr-o blocare a mobilității degetelor, însoțită și de un edem al degetelor.

Aceasta a fost o simplă prezentare a gutei, dar concluzia este că în dieta persoanei cu gută nu se mai poate vorbi de proteine, decât de o cantitate extrem, extrem de mică, mai ales proteine din legume. Produsul animal este pus sub semnul interdicției în cazul gutei și atunci dieta va avea la bază celelalte alimente, cum ar fi glucidele, lipidele.

Ce alimente nu sunt recomandate bolnavilor de gută?

În primul rând, nu se adaugă deloc sare la alimente. Deci sarea este contraidicată. Sunt interzise alimentele care reprezintă organe (rinichi, ficat, creier), peștele gras (sardele, hering, scrumbie, anșoa, somon, calcan), icrele, carnea de miel, de vițel, carnea grasă, supele de carne, mezelurile, conservele de carne sau pește, untura, gălbenușul de ou, smântâna, frișca, untura, produsele lactate obținute din lapte foarte gras. Sunt și legume care sunt interzise, cum sunt spanacul, sparanghelul, tomatele și concentratele de tomate, sfecla roșie, castraveții, țelină, fasole albă, mazărea. De asemenea,interzise sunt și smochinele uscate, afinele, dulciurile concentrate, pâinea albă, pânea neagră și oțetul.

Băuturile alcoolice sunt interzise și asta pentru că dereglează metabolismul hepatic.

Alimente permise: lapte dulce sau bătut, iaurt, brânzeturi nesărate și slabe. E permisă carne de vacă, găină, pui slab, fără piele sau pește slab. E permis șalăul, bibanul, 1-2 ouă pe săptămână.

Sunt permise făinoasele, inclusiv mămăliga, supele în totalitate de legume, dulciurile light, nu foarte concentrate.

Ciocolata este strict interzisă pentru că este producătoare de urați, intensifică producția de acid uric.

În concluzie, dieta bolnavului de gută este hipoproteică, normoglucidică și normolipidică.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel