Suprasolicitarea sau un dezechilibru al organismului se poate manifesta prin răspunsuri care nu pot fi controlate: țiuitul urechii, zbătutul ochilor sau musculatura contractată, care de multe ori trec neobservate. Sunt situații în care acestea pot fi semne directe ale unor afecțiuni grave, care necesită tratament rapid.
Țiuitul în urechi (acufene sau tinitus în varianta științifică) poate fi perceput la o singură ureche ori la ambele, fără a fi influențat de vreun factor exterior. În funcție de cauza care îl produce, țiuitul poate fi subiectiv și obiectiv. Cel obiectiv poate avea origine vasculară, inclusiv anevrisme ale vaselor cervico-craniene, tumorală (tumorile jugularei), leziuni traumatice cranio-cerebrale. De obicei, acesta se resimte o dată cu pulsul și se manifestă ca un păcănit.
Tinitusul subiectiv, în schimb, poate fi determinat de o afecțiune a urechii interne, de medicamente ototoxice, afecțiuni autoimune sau chiar accidente vasculare cerebrale. „În cazurile în care poate fi găsită cauza producătoare a tinitusului, tratamentul se poate face cu medicamente sau chirurgical. Majoritatea țiuiturilor în urechi însă sunt subiective, cauza lor fiind deocamdată imposibil de stabilit, ceea ce face ca tratamentul să fie, de multe ori, fără efect”, explică prof. dr. Dorin Sarafoleanu.
Un alt fenomen ce nu poate fi controlat este „zbătutul ochiului”. În popor, e semn că revezi pe cineva, medical poate fi un simptom de boli grave. „Blefarospasmul sau zvâcnirea ochiului reprezintă o contractură ritmică a mușchiului pleoapelor, intermitentă sau continuă, ce apare cel mai frecvent ca urmare a unei inflamații oculare sau a iritației conjunctivei (mucoasa oculară)”, explică Andreea Ciubotaru, medic primar oftalmolog. În cazuri mai rare, acest zbătut poate fi determinat de insuficiența secreției lacrimale (ochi uscat) sau a unei paralizii faciale.
În multe situații, mai ales la persoane tinere, dacă nu este vorba despre o inflamație ori iritație conjunctivală sau ochi uscat, cauza blefarospasmului nu se poate identifica.
Totuși, există factori precum stresul, fumatul, cofeina care agravează spasmul pleoapelor. „De multe ori, presupunem că este vorba despre un dezechilibru al electroliților serici (sodiu, potasiu, calciu, magneziu) și recomandăm pacienților testarea lor în laborator pentru a corecta acest dezechilibru”, adaugă oftalmologul Andreea Ciubotaru.
În cazuri foarte rare, blefarospasmul poate asocia mișcări involuntare ale mușchilor din jurul ochilor, gurii (pe o jumătate a feței) și în această situație este vorba despre un spasm hemifacial sau poate asocia mișcări necontrolate ale umerilor și capului, încadrându-se în sindroame mai grave precum Tourette.
Pentru cazurile ușoare, prin tratamentul ochiului uscat sau a inflamației oculare, de obicei blefarospasmul dispare. Dacă simptomele persistă, este nevoie uneori de injecții cu toxină botulinică.
Contracțiile musculare voluntare, comadate de creier, reprezintă baza mișcării organismului. Când însă musculatura nu mai răspunde perfect la comenzi apar disfuncțiile, care pot evolua de la simple contracții necontrolabile până la adevărate „drame musculare”.
„Substratul contracțiilor musculare necontrolabile, uneori dureroase (cârcei) poate fi reprezentat fie de o lipsă de calciu sau/și de magneziu, fie de o acumulare intramusculară de acid lactic (în cazul exercițiilor fizice epuizante), fie de boli ale glandelor endocrine care intervin în metabolismul calciului”, explică Valerian Ciubotaru, medic flebolog.
În acest caz, este nevoie de analize specifice pentru un diagnostic corect. De cele mai multe ori se se pot trata eficient cu medicamente.
