Sari la conținut

Decizia importantă luată de Casa de Sănătate care vizează românii care au copii la şcoală

După ce în anii trecuți numeroși părinți s-au plâns că medicii de familie le cer bani pentru a elibera actele necesare copiilor pentru a putea merge la grădiniță, anul acesta oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate solicită ca eliberarea documentelor medicale pentru copii să se facă gratuit de către medicii de familie, „în conformitate cu prevederile legale ale Contractului-Cadru şi normelor de aplicare ale acestuia”.

Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate. Şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de 3 luni), ucenici sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă, au dreptul la aceste analize gratuite.

De asemenea, medicii de familie acordă gratuit scutirile medicale pentru copii şi actele medicale necesare copiilor aflaţi în plasament din cadrul sistemului de asistenţă socială şi protecţie a copilului.

Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate, pot fi efectuate gratuit, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel