Sari la conținut

Demers pentru intrarea în Rezidenţiat a unui număr cât mai mare de tineri medici

rezidentiat
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Examen de rezidențiat

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au aprobat, prin ordin comun, o măsură care permite intrarea în Rezidenţiat a unui număr cât mai mare de tineri medici.

Astfel, s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, la fel ca în anii anteriori. Decizia are la bază nevoia de a acoperi cât mai multe posturi și locuri la concursul de rezidențiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgență, ATI etc.

Punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidențiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului inițial de 65%, este de 608 puncte. În această situație, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidați din cele 4.327 locuri disponibile.

”Pregătirea din timp a unui număr suficient de specialiști reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătății. Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienții din România să beneficieze de îngrijire din partea generațiilor viitoare de specialiști!” a declarat, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel